Confidenţialitate

Accident feroviar în Arad. Două vagoane cisternă cu combustibil sunt răsturnate. Pompierii: „Rămânem pentru a proteja zona”. LIVE UPDATE | FOTO

Accident feroviar în Arad, la sensul giratoriu din subcetatea spre Aradul Nou. Autoritățile intervin cu mai multe echipaje chiar în aceste momente, după ce un tren privat de marfă a deraiat, iar 2 vagoane cisternă încărcate cu motorină s-au răsturnat. Garnitura de 26 de vagoane circula pe traseul Drobeta Turnu Severin – Arad „Garnitura de tren compusă din 26 de vagoane care transportă motorină. Din cele 26 de vagoane, 4 sunt deraiate, iar 2 răsturnate. Din unul dintre vagoane s-a scurt motorină pe câmpul din apropierea liniei ferate. Rămânem pentru a proteja zona în vederea evitării oricărui pericol”, a spus George Pleșca – locotenent-colonel George Pleșca, Detașamentul de Pompieri Arad. Traficul feroviar a fost restricționat începând cu ora 13:00 pe direcția Aradu Nou – Arad și se analizează variantele pentru continuarea circulaţiei trenurilor de călători care erau programate să tranziteze zona. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

UPDATE 14:30. CFR SA: „Se asigura transbordare cu mijloace auto pe relația Șag – Arad pentru călătorii din toate cele 25 de trenuri de călători care erau programate să tranziteze intervalul CF Aradu Nou – Arad”

„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că se asigura transbordare cu mijloace auto pe relația Șag – Arad pentru călătorii din toate cele 25 de trenuri de călători care erau programate să tranziteze intervalul CF Aradu Nou – Arad, zonă închisă din cauza deraierii vagoanelor din compunerea trenului privat de marfă.

Facem precizarea că măsura transbordării cu mijloace auto este necesară pentru asigurarea continuității traficului feroviar de călători și a fost stabilită de comun acord cu operatorii de transport feroviar de călători – CFR Călători, Regio Călători, Astra Trans Carpatic și InterRegional Călatori.

În acest context, mijloacele auto vor asigura transbordatea pasagerilor din cele 25 de trenuri de călători care tranzitau stația CF Aradu Nou în cursul acestei zile pe relația Șag – Arad.

Precizăm totodată faptul că, măsura de transbordare cu mijloace auto va fi menținută până la finalizarea intervențiilor desfășurate de personalul feroviar de specialitate al operatorului privat și al SRCF Timișoara în stația CF Aradu Nou.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA adresează scuzele necesare călătorilor și îi asigură că personalul feroviar al SRCF Timișoara va întreprinde toate demrsurile necesare astfel încât intervențiile din zona deraierii să se finalizeze în cel mai scurt timp, iar traficul feroviar să poată fi reluat în condiții de siguranță”, a transmis CFR SA.

Sursa foto: ISU Arad

Sursa foto: ISU Arad

Sursa foto: ISU Arad

Sursa foto: ISU Arad

Sursa foto: ISU Arad

Sursa foto: ISU Arad

Sursa foto: ISU Arad

Sursa foto: ISU Arad

UPDATE 13:31. CFR SA: Traficul feroviar a fost restricționat începând cu ora 13:00 pe relația Aradu Nou – Arad, din cauza unui incident feroviar, în care este implicat un tren privat de marfă încărcat cu motorină

„La ieșire din stația Aradu Nou, 2 vagoane din compunerea trenului privat de marfă au deraiat, iar alte 2 s-au răsturnat. Garnitura privată are în compunere 26 de vagoane încărcate și circula în relația Drobeta Turnu Severin – Arad.

În acest moment, reprezentanții SRCF Timișoara analizează, în colaborare cu operatorul național de transport feroviar de călatori, variantele posibile pentru a asigura continuitate în circulaţia trenurilor de călători care erau programate să tranziteze zona respectivă.

De asemenea, facem precizarea că personalul feroviar al SRCF Timișoara va acorda sprijin tehnic operatorului privat de marfă în procesul de repunere pe șină a vagoanelor deraiate si răsturnate, astfel încât zona Aradu Nou – Arad să fie redeschisă în condiții de siguranță”, a transmis CFR SA.

Sursa foto: CFR SA

Sursa foto: CFR SA

Sursa foto: CFR SA

Știre inițială

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Locțiitorul Detașamentului de Pompieri Arad, locotenent-colonel George Pleșca, spune că incidentul feroviar s-a produs în urmă cu puțin timp, în municipiul Arad, la sensul giratoriu din subcetatea spre Aradul Nou.

Primele informații arată că circulația rutieră nu este afectată.

Sursa colaj foto: CFR SA

Citește și: Bărbat lovit pe trecerea de pietoni în fața Poliției Rutiere, în Vâlcea | FOTO