Confidenţialitate


Trei victime, în urma incendiului de pe bulevardul 1 Decembrie


Incendiul de la blocul din București care a luat foc în această dimineață nu a fost încă stins, iar trei persoane au ajuns deja pe mâna medicilor.

Cele trei victime, un bărbat și două femei au fost afectate fie de șocul pierderii locuințelor, fie de fum.

Purtătorul de cuvânt al ISU București, locotenentul Marin Adrian.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pompierii intervin pentru stingerea incendiului care a cuprins mansarda blocului din zona 1 Decembrie de aproximativ 5 ore, însă pe măsură ce decopertează acoperișul, apar alte focare.

În plus, spune purtătorul de cuvânt al ISU București, mansarda a fost construită fără pereți antiincendiu.

“Întâmpinăm dificultăţi pentru că incendiul se manifestă sub acoperişul din tablă, la astereală, o zonă greu accesibilă, cu degajări mari de fum. Sunt pregătite echipaje medicale care să acorde asistenţa. Până la momentul de faţă nu sunt victime”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Până acum, incendiul a afectat zeci de locuințe, în total aproximativ 1.000 de metri pătrați, adaugă locotenentul Marin Adrian.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 


Ultimele stiri
glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO