Confidenţialitate


Trei lideri europeni sărbătoresc Ziua Independenței Republicii Moldova la Chișinău. Friedrich Merz: „Ușile Uniunii Europene sunt deschise” | AUDIO


Trei lideri europeni sărbătoresc Ziua Independenței Republicii Moldova la Chișinău. Friedrich Merz: „Ușile Uniunii Europene sunt deschise” | AUDIO

Sursa foto: Facebook/ Maia Sandu

Trei lideri europeni vor sărbători Ziua Independenței Republicii Moldova la Chișinău. Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și președintele Franței, Emmanuel Macron, au ajuns deja. Vizita este considerată un sprijin pentru forțele proeuropene, în perspectiva alegerilor de luna viitoare. Președintele Nicușor Dan a anunțat deja o vizită la Chișinău de Ziua Limbii Române, pe 31 august.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu: „Alternativa la Europa nu există, iar fără Uniunea Europeană, Moldova rămâne blocată în trecut”

Moldovenii s-au obișnuit în ultimii ani ca, de Ziua Independenței, să-i viziteze la Chișinău înalți oficiali străini.

„Prietenii noștri sunt aici pentru a spune clar că Moldova contează, iar aderarea la Uniunea Europeană nu e un vis îndepărtat. Alternativa la Europa nu există, iar fără Uniunea Europeană, Moldova rămâne blocată în trecut. Simțim asta la fiecare bombă aruncată peste țara vecină”, a declarat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Președintele Franței, Emmanuel Macron: „Moldova contează și din acest motiv suntem aici”

„Vă mulțumesc, doamnă președintă. Moldova contează și din acest motiv suntem aici, în această zi atât de importantă”, a declarat președintele Franței, Emmanuel Macron.

Președintele Emmanuel Macron este recunoscut drept un apropiat al țării vecine, pe care a susținut-o de fiecare dată în parcursul său european.

„Cu răbdarea treci și marea, dar este vorba de mai mult decât răbdare aici. Este vorba și de capacități, de curaj, de putere”, a spus și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk.

Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz: „Ușile Uniunii Europene sunt deschise”

„Ușile Uniunii Europene sunt deschise”, a transmis cancelarul Germaniei, Friedrich Merz.

Cei trei lideri europeni vor participa în această seară la un concert aniversar în Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău.

Nu au lipsit incidentele. Mai multe persoane, între care unul dintre liderii partidului prorus „Renaștere”, afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, au fost conduse la Poliție după ce ar fi încercat să blocheze coloana oficialilor europeni așteptați în capitala Republicii Moldova.

De asemenea, mai multe persoane, inclusiv funcționari publici și jurnaliști, ar fi primit mesaje în care sunt amenințați cu moartea, a relatat presa locală.


Ultimele stiri
Instanța Supremă i-a suspendat temporar activitatea unei firme din Constanța, acuzate că îngropa deșeuri

„The book was better”: de ce avem impresia că adaptarea cinematografică nu se compară cu lectura?

Când pasiunea devine venit: trebuie să ne transformăm hobby-urile în surse de venit?

De ce ascultăm aceeași melodie de zeci de ori, până când nu o mai suportăm?

7000 de lei amendă pentru echipajul de ambulanță din Bacău care a oprit să cumpere pepeni, în timp…

România evită retrogradarea, potrivit evaluărilor agenției Moody’s| Adrian Negrescu: ,,Suntem la un pas de retrogradare în următoarele 18-20…

O dronă a explodat în Bulgaria, la 100 de metri de granița cu România| MApN: radarele nu au…

Unde dispar vrăbiile din orașe?

Agenția de evaluare financiară Moody`s a menținut ratingul României la „Baa3”, cu perspectivă negativă. Țara noastră a evitat…

Acvila imperială Feliks, eliberată în natură după ce a fost salvată din mâinile traficanților și repatriată în Serbia



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează