Confidenţialitate


Tranzacțiile cu cardul s-au dublat în România, în ultimii patru ani


Tranzacțiile cu cardul s-au dublat în România, în ultimii patru ani

Valoarea şi numărul tranzacţiilor de plată cu cardurile de credit s-au dublat, în ultimii patru ani, potrivit datelor publicate de BNR.

Numărul tranzacţiilor de plată cu cardurile de credit a ajuns la peste 22 milioane în decembrie 2019, faţă de 11 milioane cât era în decembrie 2015, şi asta pentru că sunt utilizate din ce în ce mai des.

Valoarea tranzacţiilor cu cardurile de credit s-a dublat şi a ajuns la peste 4 miliarde lei în decembrie 2019.

România are mai puţin de un card bancar/cap de locuitor, una dintre cele mai mici valori din statele Uniunii Europene, situaţie valabilă şi în cazul cardurilor de credit, unde ponderea este de 0,15 carduri/cap de locuitor.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu