Confidenţialitate


Transportatorii cer Guvernului reluarea schemei de rambursare a supraaccizei


Transportatorii cer Guvernului reluarea schemei de rambursare a supraaccizei

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România cere Guvernului reluarea schemei de rambursare a supraaccizei, după ce prețul motorinei a crescut cu 20 de bani în perioada 29 august – 15 septembrie 2017, se arată într-un comunicat UNTRR.

Până la 450 de lei în plus trebuie să plătească de astăzi transportatorii pentru un plin, după ce a intrat în vigoare supraacciza la carburanți.

Luni va avea loc o întâlnire la Guvern, pe tema supraaccizei, iar transportatorii vor anunța atunci dacă organizează sau nu proteste.

Următoarea majorare a combustibilului, tot de 16 bani pe litru, va fi aplicată de pe 1 octombrie.

Presedintele Federației Operatorilor Români de Transport, Augustin Hagiu, a declarat la Europa FM că aproape tot ce înseamnă transport internațional nu mai alimentează în România.

După întâlnirea de luni, de la Guvern, Federația Operatorilor Români de Transport va anunța dacă începe negocierile pe actul normativ, pentru modificări, sau dacă se vor organiza proteste.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Transportatorii atrag atenția că, dacă nu vor putea recupera o parte din acciză, vor crește tarifele pentru transportul de persoane și mărfuri.

“UNTRR reia ideea ca Guvernul României să se preocupe de creșterea atractivității alimentării cu motorină în România, pentru ca majorarea accizei să nu producă efecte asupra populației, aceasta neputând deduce TVA, și asupra transportatorilor rutieri ce operează rute interne, care, dacă nu vor putea recupera parte din acciza, vor crește obligatoriu tarifele pentru populație pentru transport persoane și mărfuri, iar comercianții vor specula aceste momente și vor adăuga majorări suplimentare la raft”, potrivit comunicatului.

Recent, oficialii guvernamentali le-au transmis transportatorilor că preţurile la pompă nu vor creşte ca urmare a majorării accizei.


Ultimele stiri
Gătitul poate fi înfricoșător. Dar cu Vegeta, e înfricoșător de…bun! (P)

Un gigant auto își schimbă strategia de vânzări. Vrea să producă mai puține mașini și să reducă numărul…

Peste 9.000 de locuri de muncă pentru absolvenți, disponibile la „Bursa locurilor de muncă” din București. Majoritatea, pentru…

Mesajul lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri: „Am încredere că ajungem la un rezultat bun pentru…

Dosarul „10 August”. Faptele s-ar putea prescrie la opt ani de la violențele din Piața Victoriei, potrivit unei…

China ar fi intrat în posesia unor componente ale avioanelor de vânătoare F-35, în urma unei erori de…

Avertisment pentru românii care călătoresc la Bruxelles. Protestele sindicale pot da peste cap zborurile și transportul public |…

Bărbat, împușcat de agenții ICE în timpul unei operațiuni în New York. Primarul Mamdani: „Vrem ca ICE să…

Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează