Confidenţialitate


Transportatorii cer ca șoferii să scape de izolare și vor suspendarea ratelor pentru cei afectați


Transportatorii cer ca șoferii să scape de izolare și vor suspendarea ratelor pentru cei afectați
Uniunea Transportatorilor cere Guvernului să renunţe la măsura obligatorie de plasare în izolare 14 zile a şoferilor care vin din Italia si Germania. Acesta afectează companiile de transport internațional de marfă și persoane, arată reprezentanții operatorilor din domeniu. Se solicită și suspendarea ratelor pentru firmele care au luat vehicule prin credite și suspendarea ratelor ipotecare pentru angajații firmelor afectate.

Câtă vreme Italia nu interzice accesul camioanelor şi nu a oprit producţia şi comerţul pentru că ar intra imediat în colaps, nici România nu trebuie să facă acest lucru, arată Uniunea Transportatorilor, care atrage atenția că  inclusiv şoferii români care au revenit în România din Italia sau Germania au fost puşi în autoizolare.

Măsura afectează în lanț mai multe domenii, spun operatorii: fără cursele absolut necesare, am ajunge la o lipsă a mărfurilor, unele unități de producție s-ar închide iar comerțul s-ar reduce considerabil.
Reprezentanții transportatorilor amintesc că România se confruntă oricum cu o lipsă de șoferi, deficitul estimat în prezent fiind de 45.000 de şoferi profesionişti pentru vehiculele de transport marfă şi pentru cele de transport persoane cu mai mult de 8 locuri.
În ce privește transportul rutier naţional de persoane, numărul de pasageri a scăzut cu 50% în această perioadă. Transportul rutier de mărfuri intern nu este afectat, în timp ce pentru transportul rutier de mărfuri internaţional scăderea generală este estimată la aproape 15%.
În aceste  condiții, Uniunea Transportatorilor solicită Guvernului  suspendarea plăţii creditelor pentru firmele care au luat transport persoane în rate pe întreaga perioadă în care e suspendat transportul regulat de persoane către Italia și suspendarea plăţii contribuţiilor sociale de către firmele afectate.
 
De asemenea, se dorește suspendarea plăţii creditelor ipotecare pentru angajații firmelor de transport aflate în dificultate.

 


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…