Confidenţialitate


Transalpina, închisă temporar din cauza avertizărilor de ninsori, ceață și viscol


Transalpina, închisă temporar din cauza avertizărilor de ninsori, ceață și viscol

Drumul naţional 67 C – Transalpina va fi închis circulaţiei, începând de vineri seară, între localităţile Rînca şi Obîrşia Lotrului, măsura fiind luată în condiţiile în care pentru zona de munte a judeţului Vâlcea meteorologii au emis un cod portocaliu de vreme rea, iar în zonă sunt aşteptate fenomene meteo precum ninsori, viscol şi ceaţă.

Transalpina va fi închisă începând de vineri seară, de la ora 20.00, între kilometrul 34+500 demetri şi kilometrul 59 + 800 de metri, între localităţile Rânca şi Obîrşia Lortului, anunţă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Măsura este una temporară şi a fost dispusă în condiţiile în care în zona  de munte a acestui judeţ se  anunţă ninsori, vânt puternic care va viscoli zăpada şi ceaţă care poate reduce considerabil vizibilitatea.

În această perioadă, circulaţia pe acest tronson de drum era restricţionată pe timp de noapte, după ora 19.00, accesul autovehiculelor fiind permis doar în timpul zilei.

În mod obişnuit, Transalpina, la fel ca şi Transfăgărăşanul, este închisă pe timp de iarnă.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează