Confidenţialitate


Traian Basescu spune ca satenii din Nana suporta consecintele unei actiuni impotriva sa


Traian Băsescu nu exclude posibilitatea ca în procesul de restituire să fi existat ilegalităţi, dar precizeaza că justiţia este cea care va decide, iar cei care au încălcat legea vor răspunde.

‘

Pe de alta parte, fostul sef al statului si-a exprimat speranta ca astfel de investigaţii să se facă în toată ţara, începând cu judeţele Vrancea şi Timiş. El a spus ca fiica sa Ioana a cumpărat cu bună credinţă de la o firmă italiană cele 290 de hectare de la Nana în octombrie 2013 în baza înscrisurilor legale de la cartea funciară. ‘Oare de ce timp de trei ani cît timp firma italiană a deţinut proprietatea terenurilor nu s-a facut nici o investigaţie ?’, s-a întrebat Băsescu, pe pagina de socializare.

‘

Amintim, Tribunalul Călăraşi a menţinut sechestrul pe terenul pe care fiica cea mare a lui Traian Băsescu îl are în comuna Nana. In total, procurorii au instituit sechestru pe un teren de 735 de hectare, avand suspiciuni că a fost retrocedat în mod ilegal. Vara trecuta, procurorii au început urmărirea penală faţă de şapte membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana din judeţul Călăraşi. Acestia sunt acuzaţi de retrocedarea ilegala de terenuri catre mai multe persoane.


Ultimele stiri
Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…

Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează