Confidenţialitate


Traian Băsescu la ieșirea de la Parchet: “Nu am influenţat niciodată actul de justiţie “


Traian Băsescu la ieșirea de la Parchet: “Nu am influenţat niciodată actul de justiţie “

Traian Băsescu a declarat, astăzi, după ce a fost audiat circa trei ore la Parchetul instanţei supreme, în dosarul în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu, după înregistrările video ale lui Sebastian Ghiţă, că nu a influenţat niciodată actul de justiţie şi nu s-a “ocupat” de vreun dosar.

“A fost o declaraţie de martor completă, dar nu vă pot spune conţinutul ei, pentru că nu am voie, după Codul Penal. Nu am influenţat niciodată actul de justiţie. Scoateţi-vă din minte, din gândire, abordarea că vreodată m-am ocupat de vreun dosar”, a spus Traian Băsescu la ieşirea de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), după circa trei ore de audieri.

Întrebat ce a vrut să arate Sebastian Ghiţă cu înregistrarea de la dosar, Băsescu a arătat că nu ştie.

“Depinde cum aţi citit-o şi dumneavoastră”, a spus fostul preşedinte al României.

Fostul preşedinte al României a venit marţi la Parchetul instanţei supreme pentru a fi audiat în dosarul în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu, după înregistrările video ale lui Sebastian Ghiţă, în una dintre acestea fostul deputat prezentând o înregistrare audio în care fostul preşedinte vorbeşte despre informaţii pe care le-ar fi primit din dosare penale.

Întrebat, la intrarea în sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), cine crede că l-a înregistrat când vorbea despre dosare, Traian Băsescu a răspuns: “Eu am crezut că Ghiţă m-a înregistrat”.

Traian Băsescu a mai spus, răspunzând unei întrebări, că nu s-a întâlnit cu Sebastian Ghiţă înainte ca acesta să dispară, în decembrie 2016.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost citat de procurori să se prezinte marţi la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie pentru a da declaraţii, în calitate de martor, în dosarul deschis în 4 ianuarie, în care a fost începută urmărirea penală pentru abuz în serviciu, faptele cercetate fiind legate de înregistrările prezentate de Sebastian Ghiţă, prin intermediul postului de televiziune pe care îl controlează.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează