Confidenţialitate


Tragedia din Genova: Încă 20 de persoane dispărute


Tragedia din Genova: Încă 20 de persoane dispărute

Echipele de intervenţie care scotocesc ruinele podului prăbuşit la Genova, în nordul Italiei, caută încă 10-20 de persoane dispărute, potrivit unor surse din prefectura regiunii, citate de media italiană şi de AFP.

Acestea ar fi persoane susceptibile că ar fi trecut pe pod şi despre care nu se ştie nimic de când acesta s-a prăbuşit, bilanţul oficial provizoriu fiind de 38 de morţi şi 15 răniţi.

“Căutările continuă cu odată cu demolarea şi evacuarea blocurilor mari ale viaductului prăbuşit pentru a-i regăsi pe dispăruţi”, au anunţat pompierii.

“Este cineva? Este cineva?”, poate fi auzit un pompier strigând cu voce îngrijorată într-o cavitate săpată în mijlocul unei grămezi de pietre, de beton şi fierărie, pe o înregistrare video difuzată de pompieri.

Potrivit prefecturii, circa 1.000 de persoane sunt angajate în continuare în căutări la faţa locului, dintre care aproape 350 de pompieri.

Deşi căutările nu sunt încă terminate, funeralii solemne sunt prevăzute pentru sâmbătă dimineaţa într-o sală a Centrului de expoziţii din Genova, cu o slujbă religioasă care se va ţine în prezenţa tuturor celor mai înalte autorităţi ale statului.

Dar potrivit presei, multe familii au preferat să nu se alăture acestei ceremonii. Astfel, apropiaţii Stellei Boccia, 24 de ani, moartă împreună cu prietenul său, îi vor spune adio în cursul unei ceremonii evanghelice private.


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează