Confidenţialitate


Trafic rutier intens pe DN1 in zona statiunilor montane (AUDIO)


Răbdare, acesta este cuvântul de ordine pentru turiștii care au fugit de caniculă din București pentru a se răcori la munte în aceste zile libere.

‘

Este aproape imposibil să ajungi în stațiunile de pe Valea Prahovei pentru că traficul este infernal pe DN1. Coloanele de mașini încep din dreptul localității Comarnic și continuă până la ieșire din județul Prahova.

‘

Se circula bară la bară, astfel că pentru a ajunge de la Sinaia până la Predeal, de exemplu, este nevoie de cel puțin două ore, în condițiile în care acest drum se face în maximum o jumătate de oră.

‘

Deja s-a întâmplat și primul accident, undeva la ieșire din Ploiești. Aici a avut loc un carambol în care au fost implicate cinci autoturisme, însă acest eveniment rutier s-a soldat doar cu pagube nu și cu victime.

‘

Dacă totuși reușiți să ajungeți într-una dintre stațiunile de pe Valea Prahovei, înarmați-vă din nou cu răbdare. Atât la Bușteni cât și la Sinaia telecabinele sunt extrem de aglomerate, astfel, veți putea ajunge la vârful Omu sau la cota 2000 doar dacă stați din nou la coadă.

‘

Aveți însă alte variante de distracție în stațiuni, de exemplu, la Sinaia are loc în aceste zile un târg tradițional, organizat în parcul Dimitrie Ghica, unde copiii, dar și părinții lor sunt așteptați la ateliere gratuite unde pot învăța să facă obiecte artizanale direct de la meșteri populari.

‘

‘


Ultimele stiri
Reduceri Elis Pavaje de până la 40%: amenajează-ți curtea acum, bucură-te de ea în fiecare anotimp! (P)

Din ce alimente ne putem lua necesarul de apă. Dr. Mihaela Bilic explică rolul fructelor, legumelor și lactatelor…

Marș pentru recunoașterea parteneriatului civil, la București. Organizatorii cer Guvernului un cadru legal pentru cuplurile necăsătorite | AUDIO

CNAS a lansat o secțiune online cu informații despre spitalele care oferă servicii în programe naționale de sănătate…

Comasarea localităților mici ar urma să aibă loc în două etape. Va exista și un referendum, spune ministrul…

11 ani de la incendiul din Colectiv. Centrele pentru mari arși promise de autorități nu sunt încă funcționale.…

Poliția scoțiană anchetează o presupusă vizită a fostului prinț Andrew și a lui Jeffrey Epstein la castelul Balmoral,…

Combinatul Liberty Galați, în atenția Guvernului. Situația acestuia va fi discutată cu sindicatele săptămâna viitoare: „este o prioritate”,…

Peste 40% dintre părinții români din diaspora vor să se întoarcă definitiv în țară, la copiii lor |…

România conduce clasamentul scumpirilor la energie electrică în Europa. Prețurile au crescut cu 51,9% în prima jumătate din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează