Confidenţialitate


Trafic îngreunat pe DN1 din cauza a două accidente


Trafic îngreunat pe DN1 din cauza a două accidente

Trei persoane au fost rănite în urma a două accidente rutiere în care au fost implicate şase autovehicule şi care s-au produs sâmbătă după-amiază, într-un interval de câteva zeci de minute, pe Drumul Naţional 1.

Circulaţia rutieră în zonă se desfăşoară cu dificultate.

Primul accident a avut loc în jurul orei 14.00, pe sensul de coborâre al DN1 către Capitală, în zona municipiului Ploieşti, aproape de centrul comercial Metro. În accident au fost implicate trei autoturisme şi o camionetă. Două persoane au fost rănite. Una dintre victime a fost grav rănită, fiind preluată de un elicopter SMURD care a aterizat pe câmpul de pe marginea drumului.

La scurt timp de la producerea acestui accident rutier, tot pe DN 1 a avut loc un alt accident în care au fost implicate două autoturisme, în localitatea Bărcănești. În urma impactului, unul dintre şoferi a fost rănit şi transportat la Spitalul Judeţean din Ploieşti. Trafoicul în zonă se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, şi s-au format coloane mari de autovehicule, anunță Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

De asemenea, tot pe DN1, se circulă greu în zona stațiunilor Comarnic și Bușteni, pe sensul de urcare înspre munte. Șoferii pot alege și ruta ocolitoare DN1A- Vălenii de Munte-Cheie-Săcele-Brașov.


Ultimele stiri
Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare

Italia: Autoritățile se pregătesc pentru noi proteste. Numărul forțelor de orfine va fi suplimentat



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează