Confidenţialitate


UPDATE. Trafic blocat pe DN 21, în județul Brăila. 22 de oameni au ajuns la spital după ce un autocar a lovit remorca unui TIR


UPDATE. Trafic blocat pe DN 21, în județul Brăila. 22 de oameni au ajuns la spital după ce un autocar a lovit remorca unui TIR

Intervenție de amploare azi noapte pe drumul național 21, din județul Brăila, în zona localității Însurăței, unde – puțin după miezul nopții – un autocar cu turiști din Republica Moldova a lovit remorca staționată a unui tir. 72 de oameni se aflau în drum spre litoral în momentul producerii accidentului.

La fața locului a fost activat planul roșu de intervenție iar în ajutor au venit și salvatori din județele învecinate.  18 ambulanțe, 3 autospeciale de transport victime multiple și 3 autospeciale ale pompierilor din Brăila, Slobozia și Ialomița au ajuns la locul accidentului ne-a declarat Ștefan Stoian, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila.

 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Nicio persoană din autocar nu a fost încarcerată iar ambulanțele au transportat 19 victime la spitalul din Brăila și alte trei la spitalul din Slobozia, mai spune Ștefan Stoian. Una dintre ele, un minor, a fost prima victimă preluată de ambulanțele ajunse la fața locului. Nicio persoană nu a fost internată la terapie intensivă, mai spune purtătorul de cuvânt al ISU Brăila.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Ceilalți 50 de pasageri au fost cazați la căminul cultural din localitatea Bărăganu unde așteaptă un alt autocar care să-i ducă la destinație.

Știrea inițială

Poliția Română informează că traficul pe DN 21, în județul Brăila este blocat. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, un autocar a intrat în coliziune cu o remorcă de TIR staționată.

Aceasta era semnalizată corespunzător, mai transmite sursa citată. 73 de persoane se aflau în autocar, 21 au ajuns la spital cu diferite leziuni.

Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers pentru efectuarea cercetărilor iar autovehiculele sunt direcționate pe rute alternative, potrivit Infotrafic.

Sursă foto: ISU Brăila


Ultimele stiri
Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017

Succes răsunător pentru „Fjord” în Franța. Filmul lui Cristian Mungiu, lider la încasări în primul weekend de la…

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită la Moscova. SUA ar fi cerut Ucrainei să suspende atacurile…

Aproape unul din trei copii a primit online imagini sau mesaje cu conținut sexual explicit | AUDIO

Confuzie în rândul aleșilor locali înainte de aplicarea noilor prevederi din Legea incompatibilității: trebuie sau nu să aleagă…

Prima reacție a Comisiei Europene după ce PPE și Renew au solicitat blocarea fondurilor din PNRR pentru România…

Prețul petrolului a scăzut cu peste 3% astăzi, în timp ce SUA anunță sancțiuni financiare fără precedent pentru…

STB a depus o nouă solicitare pentru deschiderea procedurii de insolvență. Ciprian Ciucu: „Sper că de data aceasta…

Sprijin financiar pentru crescătorii de porci și bovine, de la 1 septembrie. Măsura urmărește stimularea producției interne |…

A murit miliardarul german Klaus-Michael Kühne, principalul acționar al Lufthansa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează