Confidenţialitate


Topul celor mai populare căutări pe Googe în 2022. Pe români i-a interesat mai mult Florin Salam și Vladimir Putin decât David Popovici


Topul celor mai populare căutări pe Googe în 2022. Pe români i-a interesat mai mult Florin Salam și Vladimir Putin decât David Popovici

Portalul Google a transmis lista cu cele mai populare căutări din 2022, ce cuprinde pe lângă subiectele și persoanele care au generat cel mai mare interes în căutări în România și cele mai populare evenimente din acest an. Topurile au fost realizate și în funcție de ce i-a mai interesat pe români în materie de filme, seriale și rețete, dar și ce întrebări au mai pus aceștia pe internet.

De departe, cel mai căutat subiect de români în 2022 a fost, potrivit Google, războiul din Ucraina. De altfel, țara vecină, alături de Rusia și de președinții celor două state s-au aflat printre cei mai căutați termeni.

Cel mai popular eveniment în căutările din România a fost însă recensământul ce a avut loc în țara noastră în 2022.

În ceea ce priveșt evenimentele globale, în top au intrat decesul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, concursul european de muzică Eurovision, dar și lansări de tehnologie.

Un subiect tot mai presant pe agenda publică globală, care se impune și pe cea locală, a ocupat și el un loc important în top, respectiv schimbările climatice.

Iată topul căutărilor Google în 2022:

  1. Ucraina
  2. Recensământ
  3. Regina Elisabeta
  4. Rusia
  5. Nosfe
  6. Florin Salam
  7. iPhone 14
  8. Putin
  9. Eurovision
  10. Schimbări climatice

În ceea ce privește topul oamenilor căutați pe Google (include doar oameni în viață), pe primul loc s-a aflat cântărețul de manele Florin Salam, prezentat eronat că ar fi murit, urmat de președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Un interes crescut l-au avut românii și pentru Davin Popovici, pe locul al 3-lea în topul oamenilor căutați pe Google, tânărul înotător român care a reușit mai multe performanțe în decursul acestui an.

Controversele din 2022 i-a poziționat pe Novak Djokovic și pe George Buhnici pe locurile 4 și 5 în topul celor mai căutate personalități pe internet în ultimul an. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ocupă locul 6 în acest an.

Iată care au fost primele 10 poziții cu cei mai căutați oameni pe Google:

  1. Florin Salam
  2. Vladimir Putin
  3. David Popovici
  4. Novak Djokovic
  5. George Buhnici
  6. Will Smith
  7. Volodîmîr Zelenski
  8. Amber Heard
  9. Elena Udrea
  10. Anne Bagu

La capitolul „Ce este…?”, cei mai mulți români au căutat informații suplimentare despre Roxadustat, după mediatizarea informației că jucătoarea de tenis Simona Halep este acuzată de dopaj cu această substanță.

Pe locul doi în topul acestor căutări s-a aflat legea marțială, urmată de Sfiwt, ambele pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina. Românii au mai fost interesați să afle ce este NATO și Schengen, două subiecte intens mediatizate în 2022.

Topul complet al căutărilor de tipul „Ce este…?”:

  1. Roxadustat ce este
  2. Ce este legea marțială
  3. Ce este Swift
  4. Ce este NATO
  5. Ce este Schengen
  6. Ce este NFT
  7. Ce este Halloween
  8. Ce este ROBOR
  9. Ce este Salmonella
  10. Metaverse ce este.

De departe, cea mai populară reţetă căutată de români pe internet în 2022 a fost cea de negresă. Macarons, aluatul tempura sau de balmoș (mâncare ciobănească cu brânză și mămăligă) au urmat în clasamentul rețetelor căutate în România în 2022.

Foto: Shutterstock

Citește și: O dilemă gramaticală a limbii sanscrite, motiv de intrigă pentru cercetători timp de secole întregi, descifrată de un student la Cambridge. „Descoperirea va revoluționa studiul sanscritei”


Ultimele stiri
Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Primarul general Ciprian Ciucu vrea comasarea unor instituții într-o singură structură care „să pună spațiul public la punct”.…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…

CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de…

Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…

Un serial nou „Harry Potter” va fi lansat de Crăciun pe HBO Max. Platforma descrie serialul ca fiind…

DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO