Confidenţialitate


Toni Grebla, retinut de procurorii DNA


Toni Greblă, fost judecător al Curții Constituționale, a fost reținut de procurorii DNA.

‘

Este acuzat că ar fi încercat să scape de o serie de probe din dosarul în care este cercetat pentru fapte de corupție.

‘

În acest sens ar fi încercat să vândă 50 de capre prin persoane interpuse.

‘

Avocatul său Petre Buneci a declarat că procurorii vor cere Instanței Supreme arestul la domiciliu pentru Toni Greblă, însă surse judiciare au spus pentru Mediafax că procurorii vor arestarea preventivă.

‘

‘ Înainte de a fi audiat de procurorii DNA, Toni Greblă le-a spus jurnaliștilor că adevărul va ieși la iveală, având în vedere că nu a ‘devalizat banul public’, iar unele acuzații sunt ‘interpretări fantasmagorice’.

‘

‘

Toni Greblă este acuzat, între altele, că ar fi ajutat firma controlată de afaceristul Ion Bârcină să obțină mai multe contracte. Ar fi primit în schimb o mașină, dar și rochii pentru soție.

‘

De asemenea ar fi sprijinit exporturi ilegale în Federația Rusă, în condițiile în care Moscova impusese un embargou în acest sens.

‘

Toni Greblă ar mai fi făcut și comerț ilegal, deși funcția de judecător la CCR nu-i permitea acest lucru.

‘


Ultimele stiri
Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează