Confidenţialitate


Primul tren special cu îngrijitoare din România a ajuns în Austria


Primul tren special cu îngrijitoare din România a ajuns în Austria

Primul tren special cu îngrijitoare a plecat spre Austria. 74 de femei, majoritatea trecute de 60 de ani, au plecat să muncească în Austria.

„În România am 800 de lei pensie ce sunt ăia, nici pentru facturile de la apartament nu îmi ajung. Am un bătrânel de care am grijă, merge bine, nu am probleme cu el. Nu este uşor să lucrezi cu oameni în vârstă şi bolnavi, plus că trebuie să cunoşti şi limba ca să te înţeleagă, trebuie să aibă încredere în tine”, spune una dintre femei.

Ca să poată urca în trenul pus la dispoziţie de austrieci, au stat trei ore într-un ţarc montat de jandarmerie.

„În primul rând, dorim să aflăm dacă aceşti îngijitori din România pleacă la muncă în străinătate printr-un agent de plasare a forţei de muncă din România în străinătate. Verificăm dacă au contracte de muncă sau au PFA-uri făcute în Austria. Dacă au asigurare medicală şi dacă au echipament de protecţie, mănuşi, mască şi gel dezinfectant”, spune Paval Kaşai, director ITM Timiş.

Abia după triajul epidemioloigic femeile au putut urca în tren.

Au ajuns deja la Viena, vor fi testate pentru noul coronavirus şi vor sta o zi în carantină, până la sosirea rezultatelor.

Austria se bazează pe români pentru a-i îngriji bătrânii şi va trimite trenuri speciale pentru ei, de două ori pe săptămână.


Ultimele stiri
Cum va arăta guvernul Luca Niculescu. Sebastian Zachmann: „Va veni cu oameni din afara politicii, pentru portofolii-cheie”.  În…

Dominic Fritz, despre noul premier desemnat: „USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține”

Reacția PNL după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier: „vom avea discuții cu premierul…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce diplomatul Luca Niculescu a fost desemnat premier: „noua nominalizare a președintelui continuă…

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat de președintelele Nicușor Dan | AUDIO

Luca Niculescu, desemnat premier de președintele Nicușor Dan: „Am ales persoana care are cele mai mari șanse să…

Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru au luat sfârșit. Nicușor Dan va anunța la 21:00 noua nominalizare | VIDEO

Prețul zahărului, la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani. Producția globală a fost afectată de…

România pregătește reluarea exporturilor de oi către Libia. ANSVSA negociază și cu alte state | AUDIO

Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează