Confidenţialitate


TIMIȘOARA: Primul tren cu îngrijitori români a plecat spre Austria


TIMIȘOARA: Primul tren cu îngrijitori români a plecat spre Austria

Primul tren care a transportat îngrijitori români pentru bătrânii din Austria a plecat de la Timișoara spre Viena.

Garnitura, în care sunt 74 de pasageri, va ajunge luni dimineață în capitala Austriei.

Românii vor rămâne 24 de ore în carantină până le vor fi făcute testele de Covid-19.

Transferul românilor s-a făcut în baza unui parteneriat între CFR Călători și compania de transport OBB din Austria.

Cei 74 de îngrijitori provin din 18 județe din întreaga țară. Toți au contracte încheiate cu firme de plasare de forță de muncă din Austria.

Puțini sunt cei care merg pentru prima dată să muncească acolo, majoritatea lucrând de ani buni în ture de două-trei săptămâni, în locuințele unor bătrâni din întreaga Austrie.

Ei urmau să plece în luna martie și să își schimbe colegii care lucrează acolo, dar din cauza închiderii granițelor au fost nevoiți să rămână acasă.

Încă de la intrarea în Gara de Nord din Timișoara au fost realizate culoare de acces pentru ca oamenii să nu se îmbulzească și să poată păstra distanțarea socială.

La îmbarcare au fost prezenți zeci de jandarmi, polițiști, reprezentanți ai CFR Călători și CFR Infrastructură, specialiști DSP și polițiști de frontieră.

Fiecare a trecut prin trei etape de verficare. Cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă le-au  verificat contractele primite de la firmele din Austria, apoi le-au fost controlate biletele de călătorie dar cei care au dat aprobarea de îmbarcare finală au fost inspectorii DSP care le-au măsurat temperatura și i-au chestionat cu privire la eventualele simptome.

Polițiștii au verificat dacă persoanele care urmau să plece asta nu trebuiau să stea în carantină sau în autoizolare.

Odată ajunși pe peron, s-au îmbarcat în cele zece vagoane cușetă, cinci românești și cinci austriece, ale trenului ce i-a dus la Viena.

Fiecare pasager a fost obligat să poarte mască și mănuși și stă singur în cușetă, pe parcursul celor 12 ore cât durează drumul.

Reprezentanții CFR Călători spun că peste câteva zile ar putea sosi o garnitură de tren din Austria care să aducă în țară muncitori sezonieri, dar să și transporte spre Austria la muncă alte câteva zeci de români.


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează