Confidenţialitate


Timișoara: Medicul Virgil Musta a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu


Timișoara: Medicul Virgil Musta a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Medicul Virgil Musta, şef de secţie la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. La fel și directorul medical, un doctor și o asistentă. Timp de mai multe luni, trei asistente ar fi lucrat și la o clinică privată unde Virgil Musta era asociat, deși acestea erau în timpul programului la Spitalul Victor Babeș.  

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție îl acuză pe medicul Virgil Musta că s-a folosit de funcția sa pentru a determina trei asistente de la Spitalul Victor Babeș să facă teste Covid „în contul” unei clinici private din al cărei acționariat făcea parte medicul Musta.

Concret, asistentele prelevau probe pentru depistarea infecției cu Covid, încasau contravaloarea acestora și eliberau și bonuri fiscale în beneficiul respectivei societăți private cu ajutorul unei case de marcat mobilă.

Totul s-a întâmplat timp de mai multe luni, din iulie până în noiembrie 2020, deși zilnic, în intervalul 7-10 dimineața, când acestea prestau servicii pentru clinica privată respectivă, erau în timpul programului la spitalul Victor Babeș, de unde își încasau integral salariu, potrivit procurorilor.

Ar fi produs un prejudiciu de peste 12.000 de lei Spitalului Victor Babeș, iar societatea privată ar fi obținut venituri necuvenite de peste 170.000 de lei.

În judecată au mai fost trimis și directorul medical de la Victor Babeș, un coordonator al Ambulatoriului de boli infecțioase și un medic.

Acuzațiile sunt abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu.

Citește și: Adjunctul IGSU se pensionează, după ce a fost acuzat că a mușamalizat un accident de circulație. La 49 de ani, va primi o pensie de 12.000 lei


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează