Confidenţialitate


TIMIȘOARA: Doi copii şi mama unuia dintre ei au murit după ce în blocul lor s-a făcut dezinsecţie


TIMIȘOARA: Doi copii şi mama unuia dintre ei au murit după ce în blocul lor s-a făcut dezinsecţie

Trei oameni – doi copii şi mama unuia dintre ei – au murit la Timişoara, iar alţi patru sunt în stare gravă, după ce în blocul în care locuiau a avut loc o dezinsecţie, la sfârşitul săptămânii trecute.

După această operațiune, familii din cinci apartamente au sunat la ambulanță pentru că s-au simțit rău – transmite corespondentul Europa FM, Dan Turcu.

Cei doi copii care au decedat aveau 3 ani, respectiv 9 zile, iar femeia avea 29 de ani.

După ce au constatat că toate aceste persoane locuiau în același bloc, angajații spitalului au sesizat, luni dimineață, Direcția de Sănătate Publică.

O anchetă a fost declanșată și de către Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.

DSP a prelevat probe de apă și a a chemat reprezentantul firmei de deratizare pentru a se stabili ce substanțe au fost folosite la dezinsecţie.

Secretarul de stat, Raed Arafat, a declarat la Europa FM că s-a luat decizia evacuării blocului:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

UPDATE:

In urma ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență s-au dispus următoarele măsuri:
-evacuarea/relocarea întregului imobil parter plus 4 etaje – 200 de apartamente;
-evaluarea medicală a tuturor persoanelor din imobil la cele 2 spitale din Timișoara;
-cazarea persoanelor in spatiile identificate la nivelul municipiului Timișoara;
-asigurarea apei potabile de către Consiliul Județean Timiș;
-centralizarea datelor referitoare la adresa Miorita 8, Timișoara din partea STS și UpU pentru a identifica eventuale alte persoane afectate;
-executarea primei cercetări CBRN cu echipajele ISU Timiș și ISU Bihor;
-executarea primei cercetări chimice la alte două locații identificate de IPJ Timiș;
– activarea grupei operative a ISU Timiș și deplasarea punctului de comanda mobil;

 class=

 class=

 class=

 class=

 class=


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează