Confidenţialitate


Timișoara: A fost inaugurat un nou drum național: Va face legătura între segmentul de autostradă Timișoara–Arad și DN6 | AUDIO


Timișoara: A fost inaugurat un nou drum național: Va face legătura între segmentul de autostradă Timișoara–Arad și DN6 | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Timișoara va avea, începând de astăzi, o legătură directă de pe autostrada A1. Noul drum va face legătura între segmentul de autostradă Timișoara–Arad și DN6, situat în partea de nord a orașului. Cei 10 km de șosea fac posibil ca șoferii care ies din Timișoara să ajungă mai repede la drumul de mare viteză, fără să mai treacă prin alte localități. Costul lucrării a fost de aproape 300 de milioane de lei, fonduri obținute prin Programul Transport 2021–2027.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Drumul de legătură, care poartă oficial denumirea de DN69 A, măsoară 10 kilometri și are două benzi pe sens. Specialiștii spun că acesta va prelua o mare parte a traficului din zona de nord a Timișoarei, ceea ce va duce la un trafic mai redus în celelalte două conexiuni cu autostrada, construite în urmă cu 15 ani. Este vorba de nodurile rutiere de la marginea comunelor Giarmata și Remetea Mare.

Până acum, șoferii care voiau să ajungă la autostrada A1 erau nevoiți să traverseze cele două localități, iar la orele de vârf se formau cozi de câțiva kilometri.

Noua descărcare are, pe cei 10 km, încă două sensuri giratorii, către localitățile Cerneteaz și Covaci, în afară de cele de la coborârea de pe A1 și intrarea de pe șoseaua de lângă Timișoara.

Specialiștii mai spun că noul drum de legătură are cel mai modern sistem de iluminat din vestul României, care se întinde pe toți cei 10 km. Intensitatea luminii crește sau scade în funcție de trafic pe toată distanța.

Lucrările la acest drum au început în urmă cu câțiva ani, dar s-au oprit la 25% grad de realizare, după ce constructorul, o firmă italiană, a intrat în insolvență. În octombrie 2024, acestea au fost reluate, noul constructor fiind o firmă austriacă, iar aceasta a reușit într-un an să finalizeze șoseaua.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează