Confidenţialitate


TIMIȘ: Se investesc peste 640.000 lei pentru a reabilita Piaţa Victoriei


TIMIȘ: Se investesc peste 640.000 lei pentru a reabilita Piaţa Victoriei

Piaţa Victoriei din Timişoara va fi reabilitată anul acesta, iar investiţia se ridică la peste 640.000 de lei.

Proiectul se va desfășura pe o perioadă de patru luni.

Primarul orașului, Nicolae Robu, pune presiune pe proprietarii celor opt palate construite în acest spaţiu la începutul anilor 1900 și le spune să-și reabiliteze faţadele clădirilor, pentru a nu se ajunge la suprataxarea cu 500% a impozitului şi chiar la executare silită.

„Trebuie să ne grăbim, vine anul 2021, când vom exercita titlul de Capitală Europeană a Culturii, dar noi trebuie să terminăm toate aceste mari lucrări în anul 2020. Proprietarii clădirilor de acolo trebuie să înţeleagă că nu se mai pot juca şi că dacă nu-şi renovează clădirile, urmează supraimpozitarea, apoi executarea silită. Nu poţi să faci faţă pecuniar, vinzi celor ce pot. Nu poţi să strici imaginea oraşului în zona zero”, susţine edilul.

Întreaga Piaţă a Operei, devenită după 1989 a Victoriei, a fost declarată monument istoric de Ministerul Culturii, în 2004.

Piaţa Victoriei a fost concepută la începutul secolului XX, de arhitectul-şef al oraşului de atunci, Laszlo Szekely, pe locul fortificaţiilor vechii cetăţi, care au fost demolate pentru a permite dezvoltarea oraşului.

Iniţial, spaţiul a fost gândit ca o esplanadă cu restaurante şi magazine de lux. Pe la mijlocul veacului al XX-lea, piaţa a fost practic “închisă”, prin apariţia Catedralei şi a blocurilor de locuinţe de pe latura Surogat.


Ultimele stiri
Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO