Confidenţialitate


„The Whistlers/La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, va avea premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes


„The Whistlers/La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, va avea premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes

Lungmetrajul „The Whistlers/ La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, va avea premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes, sâmbătă, 18 mai, la ora locală 22.00, la Grand Thèâtre Lumiére.

O a doua proiecție este programată să aibă loc în aceeași sală, duminică, 19 mai, de la ora locală 08.30, și va fi urmată de o conferință de presă la care va participa cineastul român și echipa. Filmul va fi prezentat, în aceeași zi, de la ora locală 21.45, în cadrul Les Séances du Lendemain.

Prezența delegației române în cadrul Festivalului de la Cannes este susținută de Centrul Național al Cinematografiei, Dacin Sara și Institutul Cultural Român.

Cel de-al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu a fost selectat în competiția festivalului și va concura pentru trofeul Palme d’Or cu filme semnate, între alții, de Jim Jarmusch, Quentin Tarantino, Pedro Almodóvar, Ken Loach, Terrence Malick și Jean-Pierre Dardenne & Luc Dardenne.

Juriul competiţiei este condus de cineastul mexican Alejandro González Inárritu și alcătuit din actriţa Elle Fanning (SUA), regizoarea şi scenarista Alice Rohrwacher (Italia), actriţa şi regizoarea Maimouna N’Diaye (Burkina Faso), regizoarea şi scenarista Kelly Reichardt (SUA), scriitorul şi creatorul de benzi desenate Enki Bilal (Franţa) și cineaștii Yorgos Lanthimos (Grecia), Robin Campillo (Franţa) şi Paweł Pawlikowski (Polonia).

Cea de-a 72-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes a început pe 14 mai și se va încheia pe 25 mai.

„La Gomera” a fost filmat în România, Spania şi Singapore, în 2018, iar din distribuţie fac parte Vlad Ivanov, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl. Este prima producţie semnată de Porumboiu care a fost filmată şi în afara României.

Cristi, un polițist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, ajunge în insula La Gomera, în Spania, pentru a învăța „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt, un traficant aflat în arest București, și singurul din bandă care știe unde sunt ascunși banii.

„La Gomera” este scris și regizat de Corneliu Porumboiu, iar imaginea este semnată de Tudor Mircea. Scenografia este realizată de Simona Pădurețu, designer de costume a fost Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu a fost responsabilă cu direcția artistică.

Corneliu Porumboiu revine anul acesta pe Croazetă cu „La Gomera”, după ce în 2015 a câștigat premiul Un Certain Talent al secțiunii „Un Certain Regard” cu lungmetrajul „Comoara”. Pentru pelicula „Polițist, adjectiv”, el a primit în 2009 Marele Premiu al Juriului și Premiul FIPRESCI al secțiunii „Un Certain Regard”. Tot în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, în 2006, lungmetrajul lui de debut, „A fost sau n-a fost?”, a fost recompensat cu trofeul Camera d’Or.

„La Gomera” este o producție 42 KM FILM în coproducție cu Les Films du Worso (Franța), Komplizen Film (Germania). Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Eurimages.

FOTO: Tudor Mircea, Vlad Cioplea


Ultimele stiri
Noua clinică de terapie intensivă pentru nou-născuți de la Marie Curie, inaugurată după un an de întârziere. Mai…

Inflația a urcat la 6,9% în octombrie. Cele mai mari scumpiri, înregistrate la chirii și combustibili | AUDIO

Dispută PSD-PNL pe tema fondurilor PNRR. Raluca Turcan îi cere lui Sorin Grindeanu să numească jaloanele exacte aflate…

Arad: Captură de peste șase milioane de țigarete de contrabandă. Marfa, în valoare de peste un milion de…

Noi amenințări cu bombă în Franța și Italia. Traficul feroviar din gara Calais a fost dat peste cap…

Salariile au crescut cu 5% într-un an, dar puterea de cumpărare a scăzut cu 1,5% | AUDIO

Neamț: Suspiciune de intoxicare cu spray la un liceu din județ. 22 de copii și un adult au…

Călin Georgescu, trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de…

Nadia Comăneci împlinește 65 de ani. România marchează în 2026 jumătate de secol de la momentul istoric de…

Percheziții DIICOT la Oil Terminal și Vama Constanța într-un dosar de fraudă cu petrol. Prejudiciu de peste 25…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează