Confidenţialitate


The Rolling Stones ar putea să lanseze un nou album anul acesta


The Rolling Stones ar putea să lanseze un nou album anul acesta

Chitaristul de la The Rolling Stones, Ronnie Wood, a declarat că trupa, care a lansat ultimul album în 2005, lucrează la noi materiale şi coveruri după faimoşii Howlin’ Wolf şi Little Walter, existând posibilitatea să lanseze un nou album în acest an, potrivit The Guardian.

Rockerii britanici au lansat un album de studio acum 11 ani, în 2005, dar chitaristul Wood a spus că membrii formaţiei au petrecut mult timp în studio, înregistrând materiale noi, dar şi coveruri blues.

“Am înregistrat piese noi, dar avem un sunet blues. În două zile am înregistrat 11 blues-uri”, a declarat Wood, în vârstă de 68 de ani.

“Sunt nişte coveruri extrem de reuşite după versiunile originale ale lui Howlin’ Wolf şi Little Walter, printre alţi artişti adepţi ai genului. Sună cu adevărat autentic”, a adăugat acesta.

Întrebat când va fi lansat noul album, Wood a răspuns simplu că în acest an.

“Când am ascultat înregistrările după câteva luni în care nu le auzisem deloc, nu ne dădeam seama că noi le cântam. Atât de autentic suna”, a declarat chitaristul Ronnie Wood.

The Rolling Stones, care a debutat ca trupă de blues în 1962, tocmai a încheiat un turneu în America Latină, cu un concert gratuit în Cuba, susţinut pe 25 Martie. Apoi, formaţia s-a îndreptat spre Londra, la deschiderea expoziţii “Exhibitionism” de la Galeria Saatchi, care este dedicată întregii cariere a membrilor trupei.

Mick Jagger, Keith Richards, Charlie Watts şi Wood au ajuns împreună la galerie, dar Richards nu a intrat în detalii în ceea ce priveşte recentele sesiuni de înregistrare.

“Avem ceva în pregătire, dar nu spun mai multe. Buzele mele sunt sigilate”, a declarat britanicul în vârstă de 72 de ani.

The Rolling Stones au lansat 22 de albume de studio în Marea Britanie şi 24 în SUA. Ultimul album s-a intitulat “A Bigger Bang”, iar trupa l-a promovat în 2005, 2006 şi 2007.

Turneul din 2012 s-a rezumat doar la sărbătorirea a 50 de ani de activitate a trupei, iar de atunci au lansat doar câteva melodii noi.

 

Foto: The Rolling Stones/Facebook


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează