Confidenţialitate


Teodorovici: În PSD, o juntă politică a preluat puterea


Teodorovici: În PSD, o juntă politică a preluat puterea

Rămas fără funcția de preşedinte executiv al PSD, Eugen Teodorovici denunță înlăturarea sa de la vârful formațiunii.

“Aseară, în PSD, o juntă politică a preluat puterea în partid. Aceasta ar fi vestea proastă pentru PSD. Vestea bună este că situaţia poate fi nu doar îndreptată, ci salvată. Ea va fi salvată de către fiecare membru PSD. De către toţi membrii PSD. Uniţi”, a scris, pe Facebook, fostul ministrul al Finanțelor.

“Când colegii mei din PSD, membri ai partidului la fel ca şi mine, mi-au dat votul şi încrederea lor în cadrul Congresului pentru funcţia de Preşedinte Executiv, au făcut-o poate şi pentru că au văzut în mine omul care poate să reprezinte şi să apere interesele oamenilor. Mai mult, colegii de partid, îndrăznesc să cred că au văzut în mine omul capabil să prevină expunerea la tarabă a partidului şi a membrilor săi, vânzarea şi cumpărarea lor ca la piaţă”, a adăugat Eugen Teodorovici.

Potrivit lui, “să fii preşedintele executiv al PSD nu înseamnă doar un nume de pus pe cartea de vizită şi nu înseamnă doar un loc la masa negocierilor. Să fii preşedintele partidului înseamnă să fii preşedintele tuturor membrilor partidului. Parcă asta îi ceream şi lui Klaus Iohannis acum doar câteva zile, nu? Să fie preşedintele tuturor românilor”.

“O noapte agitată şi un exces de CEx reprezintă prea puţin ca să îmi schimbe vreodată aceste credinţe ale mele despre ce şi cum trebuie să fie un lider al PSD şi, cu siguranţă, reprezintă mult prea puţin pentru a mă face să uit de angajamentele făcute atât faţă de membrii şi simpatizanţii partidului nostru, cât şi, mai ales, faţă de toţi românii pentru care culoarea politică nu reprezintă o piedică în a avea aşteptări din partea unor oameni politici”, consideră Eugen Teodorovici.

“Şi, ca de fiecare dată, singura “soluţie” a fost înlăturarea imediată a echipei de conducere, conform principiului am pierdut un meci, schimbăm antrenorul … eventual, punem rezervele pe post de căpitani sau de ce nu, chiar de antrenori”, remarcă el.

“Şi voi continua să spun lucrurilor pe nume. Şi nu voi vulnerabiliza partidul, când partidului îi este mai greu. Şi voi face echipă cu toţi cei care cred şi actionează pentru schimbarea profundă a PSD. Şi voi lucra pentru a impune PSD pe scena politică, ca un partid modern, dar mai ales, ca un partid de centru-stânga şi pentru a putea genera cât mai curând un guvern PSD. Dar nu voi vinde niciodată votul meu sau al colegilor mei, nu voi scoate la mezat încrederea celor care sunt alături şi, mai ales, NU voi accepta niciodată să fiu girantul unor cămătari politici. Voi, colegii mei din PSD, ce veţi face?”, conchide Eugen Teodorovici.


Ultimele stiri
Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…