Confidenţialitate


Tenismanul sârb Novak Djokovic a câştigat finala de la Australian Open


Tenismanul sârb Novak Djokovic a câştigat finala de la Australian Open

Tenismanul sârb Novak Djokovic (5 ATP, favorit nr. 4) a câştigat duminică finala de la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce în ultimul act l-a învins pe grecul Stefanos Tsitsipas (4 ATP, favorit nr. 3) cu 6-3, 7-6 (7/4), 7-6 (7/5).

Sârbul s-a impus după o partidă care a durat trei ore, ambii jucători făcând câte trei duble greşeli, grecul reuşind nu mai puţin de 15 aşi, Djokovic doar 7. Odată cu acest succes, campionul sârb, în vârstă de 35 de ani, care a cucerit pentru a zecea oară trofeul la competiţia de la antipozi, a obţinut al 22-lea său titlu de Mare Şlem, egalând astfel recordul rivalului său spaniol Rafael Nada, scrie Agerpres.

De asemenea, Djokovic va reveni de luni în fotoliul de lider al clasamentului ATP, pe care l-a ocupat anterior timp de 373 de săptămâni (record absolut).

“Nole” nu a putut participa la ediţia de anul trecut a Openului australian, câştigată de Nadal, sârbul fiind expulzat din Australia deoarece nu era vaccinat împotriva Covid-19. Djokovic are, începând de duminică, 11-2 în meciurile directe cu Tsitsipas, ultimele zece dueluri fiind tot atâtea victorii ale sârbului.

De partea cealaltă, Tsitsipas a jucat pentru prima dată finala de la Australian Open. Grecul a fost semifinalist anul trecut şi a jucat pentru a doua oară în carieră o finală de Mare Şlem, după cea din 2021 de la Roland Garros, pierdută chiar în faţa sârbului.


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează