Confidenţialitate


Temperaturi mai mari cu 10 grade față de începutul săptămânii


Meteorologii anunță că temperaturile vor ajunge la 31 de grade Celsius la umbră și 40 de grade la soare, termometrul arătând valori cu zece grade mai mari ca la începutul săptămânii, diferența reală resimțită fiind de 20 de grade.

„Începând de joi vom avea temperaturi ridicate, de peste 30 grade Celsius, în majoritatea regiunilor din țara. În București, joi vor fi 31 de grade la umbră, 40 de grade la soare. În ceea ce privește evoluția nivelului de temperatură de luni față de vineri, la termometru avem 10 grade Celsius dar temperatura reală resimțită este de 20 de grade”, a declarat pentru MEDIAFAX meteorologul Gabriela Băncilă.

ANM anunță că sfârșitul de săptămână vine cu valori chiar și de 50 de grade la soare.

„De vineri se instalează canicula în toată țara și vorbim aici de maxime de 37 de grade Celsius la umbră, în special în Sudul țării. Temperatura resimțită în Sudul ţării, la nivelul solului, în București, va fi de 42 de grade la umbră și de 45, chiar 50 de grade Celsius la soare, în mijlocul zilei, când se încinge și asfaltul. Valul acesta de căldură vine dinspre nordul Africii”, a mai precizat meteorologul.


Ultimele stiri
Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…

Cine va fi următorul James Bond. Trei actori britanici, în cursa pentru rolul agentului 007 | AUDIO

Vâlcea: Ipotezele luate în calcul de experții ISU în cazul incendiului izbucnit la o fostă unitate militară |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează