Tehnicianul de 45 de ani s-a inteles cu gruparea rusa pentru un contract pe trei sezoane
Lady Gaga a susţinut, joi seară, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, al doilea concert din cadrul turneului 'The Born This…
Din 30 august, site-ul de licitaţii online eBay interzice comerţul cu poţiuni magice, blesteme, vrăji, servicii de binecuvântare, sesiuni de…
Este una dintre cele mai brutale intervenții ale autorităților de la prăbușirea regimului de segregare rasială încoace.
Le Parisien prezintă într-un articol această tehnică și amintește de arestările făcute deja de polițiști.
Formația a ajuns în fața instanței după protestul împotriva președintelui Vladimir Putin - pe care l-au lansat într-o biserică.
În Los Angeles, un restaurant face o reducere de 5% celor care accepta să-şi închidă telefoanele mobile şi să le…
Incendiul a distrus aproape 10.000 de hectare de păduri de pin, arbuşti şi iarbă uscată.
Este pentru prima dată când un patriarh rus merge într-o țară, majoritar catolică.
O comisie independentă a stabilit că instituția condusă de Oeystein Maeland ar fi putut preveni atacurile teroriste comise, vara trecută,…
Cel mai mare dintre fratii Costea si-a reziliat contractul cu ros-albastrii in urma unui conflict cu Gigi Becali