Confidenţialitate


TeamRomania la JO 2024. Cătălin Chirilă s-a calificat în semifinalele probei de caiac canoe sprint cu un nou record | GALERIE FOTO


TeamRomania la JO 2024. Cătălin Chirilă s-a calificat în semifinalele probei de caiac canoe sprint cu un nou record | GALERIE FOTO

Canoistul Cătălin Chirilă s-a calificat în semifinalele probei de caiac canoe sprint din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 și a încheiat cu un nou record olimpic.

Cătălin Chirilă, campion mondial și european în simplu, a concurat în seria a treia și a terminat primul, cu timpul de 3:44.75. El s-a calificat direct în semifinalele programate pe 9 august, în aceeași zi cu finala olimpică.

„Cu Lord, câinele său pictat pe canoe, Cătălin a vâslit eficient, și-a consolidat statutul de favorit și e mulțumit de prima cursă, una care a risipit nerăbdarea de a concura la Jocuri.

Adversarii săi direcți în lupta pentru podium au trecut și ei mai departe. Și cehul Fuksa, și brazilianul Queiroz, rusul Petrov, polonezul Glazunow și moldoveanul Tarnovschi sunt în semifinale”, scrie Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

Cătălin Chirilă: „Voi putea aborda cursa de semifinale mai liniștit. E prima dată când voi trage în două ore, semifinale și finală. Am resurse, voi da tot”

„A fost o cursă destul de intensă. Mi-am schimbat puțin strategia de cursă din cauza francezului Bart. Vorbesc adesea despre tactica care se poate schimba în funcție de adversar, așa a fost azi.

Nu am vrut să-l las foarte în față, pentru a nu-i oferi confort psihologic. Au fost ceva valuri la jumătatea cursei, să fiu sincer, cred că de la șalupele de filmare, sper să nu fie așa și la semifinale.

M-au incomodat puțin la direcție. Voi putea aborda cursa de semifinale mai liniștit. E prima dată când voi trage în două ore, semifinale și finală. Am resurse, voi da tot!”, spune Cătălin, potrivit COSR.

Sursa foto: Facebook / COSR / Cristian Nistor

Citește și: TeamRomania la JO 2024. Canotorii medaliați la Paris și componenții lotului de gimnastică se întorc miercuri în țară


Ultimele stiri
Liderul partidului Reform UK, Nigel Farage, investigat de Parlamentul britanic pentru o donație de cinci milioane de lire…

Un vaccin împotriva malariei, dezvoltat de cercetători australieni

Declarația comună adoptată la București, în cadrul summitului B9. Statele reafirmă sprijinul NATO pentru apărarea Flancului Estic și…

PSD, mai multe variante pentru viitorul Guvern. Grindeanu, privind consultările de la Cotroceni: „Mandatul cu care mergem este…

Adolescent din Bihor, abuzat de mamă timp de doi ani. Judecătoria Beiuş a respins arestarea preventivă a femeii…

„Metafora” transformă Palatul Culturii într-un labirint vizual, Grădinile Palas devin cinema în aer liber la Romanian Creative Week…

Radu Miruță acuză presiuni pentru semnarea contractelor din programul SAFE, prin creșterea artificială a prețurilor: „nu va funcționa”…

Femeie rănită grav în Azuga, după ce a fost lovită de un stâlp prăbușit peste trotuar. Poliția a…

Summitul B9. Corespondență specială a Europa FM. Liderii europeni, discuții informale pe holurile Palatului Cotroceni. Care sunt mizele…

800 de angajați ai STB, disponibilizați. Ciprian Ciucu: „Nu vizează șoferii, vatmanii și muncitorii”. Ce spune despre scumpirea…