Confidenţialitate


Team HOSPICE a strâns peste 360.000 de lei la Maratonul București


Team HOSPICE a strâns peste 360.000 de lei la Maratonul București

Cea mai numeroasă  echipă de alergători care susține o cauză umanitară, a participat pentru a noua oară consecutiv la Maratonul București Raiffeisen Bank, pentru a-i ajuta pe copiii şi adulţii cu boli incurabile de la HOSPICE Casa Speranței.

În total, cu ajutorul sponsorilor, partenerilor, donatorilor și al alergătorilor, HOSPICE a adunat fonduri de peste 360.000 de lei în cadrul evenimentului sportiv. Peste 83.000 de lei din suma totală reprezintă fonduri strânse prin intermediul conturilor create de membrii Team HOSPICE pe paginile lor de Galantom și donații individuale.

Cu această sumă, HOSPICE poate asigura gratuit pentru pacienții adulți și copii care suferă de boli incurabile 410 de zile de internare în unitățile cu paturi ale organizației, 470 de vizite la domiciliul pacienților și 1.200 de participări în centrele de zi.

Aproape 600 de alergători îmbrăcați în tricoul verde – culoarea speranței – au luat startul, pe 14 și 15 octombrie, la cel mai mare eveniment sportiv din București.

Zeci de voluntari și prieteni optimiști ai HOSPICE au fost gazdele alergătorilor, atât la cortul HOSPICE, cât și la punctul de hidratare.

Și în acest an, mai multe companii și-au creat propriile echipe de alergători în Team HOSPICE. Și pentru că pacienții HOSPICE ne încarcă cu energie în fiecare zi, la linia de start au fost prezenți și angajați ai HOSPICE, precum și directorul executiv al HOSPICE Casa Speranței, Mirela Nemțanu.

“În Team HOSPICE au fost sute de participanți, de toate vârstele, din domenii variate, din orașe mai mici sau mai mari, persoane publice sau companii, toți cu dorința comună de a alerga pentru a fi alături de cei care au cel mai mult nevoie de sprijinul nostru, copiii și adulții afectați de o boală incurabilă.

Le mulțumesc din inimă tuturor celor care au alergat, au donat, au susținut Team HOSPICE și au înțeles cât e de important ca bolnavii incurabili să beneficieze de îngrijire paliativă gratuită! Datorită lor vom putea oferi servicii de calitate pentru tot mai mulți oameni aflați în nevoie”, a declarat Mirela Nemțanu, director executiv al HOSPICE Casa Speranței.


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…