Confidenţialitate


Teach for Romania prezintă primul experiment social pe teme de educație din România – VIDEO


Teach for Romania prezintă primul experiment social pe teme de educație din România – VIDEO

“La vârste fragede, copiii au nevoie de modele”: aceasta este una dintre declarațiile celor care au făcut parte din primul experiment social pe tema educației realizat în România.

Cercetarea a pornit de la așteptările adulților față de mediul și educația unui copil și a adus în prim-plan povestea reală a unui elev cu profesor susținut de programul Teach for Romania – o poveste spusă din perspectiva visului ambițios, în contrast cu perspectiva realității de zi cu zi a unui copil dintr-un mediu vulnerabil.

Teach for Romania este o organizație non-guvernamentală care caută și pregătește oameni valoroși, cu sau fără experiență anterioară de predare, pentru a deveni profesori în învățământul de stat, pentru copiii din medii vulnerabile.

Teach for Romania își propune să construiască modele valoroase pentru viitorul copiilor, în contextul în care, conform evaluărilor PISA, elevii români sunt cel mai puțin motivați dintre toți cei care provin din cele 65 de țări analizate.

Acest lucru se reflectă mai departe în cifre: rata abandonului școlar în Romania este de 17,4%, versus 12,8% la nivelul Uniunii Europene. Mai mult, dintre cei care rămân pe băncile școlii până în clasa a XII-a, doar 56% promovează examenul de Bacalaureat – jumătate dintre aceștia provenind din doar nouă județe. Situația este cu atât mai complicată în mediile vulnerabile, unde copiii au mai puține șanse la educație de calitate și o carieră stabilă comparativ cu cei din zonele dezvoltate.

Impactul profesorilor din program asupra copiilor a fost recent documentat în cadrul unui experiment social ce a presupus implicarea a opt adulți și a unui elev care a avut învățător Teach for Romania. Copilul ne-a împărtășit visul lui și povestea vieții de zi cu zi. Participanții au văzut inițial doar prima parte a filmului, cea în care povestește despre dorința de a deveni arhitect și pasiunea pentru desen.

Întrebați cum cred că arată viața lui, toți participanții au proiectat o viață fericită, spunând că „provine dintr-un mediu propice” și că „în weekend-uri, merge cu familia la spectacole, expoziții”.

Cea de-a doua parte a venit ca o surpriză pentru participanți: aceștia au văzut că viața de zi cu zi a copilului este în contrast cu părerile lor inițiale.

Experimentul a demonstrat că profesorul poate fi cel care schimbă perspective și deschide orizontul copiilor, acționând ca liant între mediul prezent și posibilitățile pentru viitor: „Doamna profesoară m-a ajutat să îmi descopăr pasiunea pentru desen și mi-a spus că daca vreau sa devin arhitect, pot deveni!” a spus George, elevul de 11 ani a cărui poveste a fost adusă în prim-plan.

„Acest demers ne arată că profesorul este un factor cheie în devenirea unui copil, în susținerea și încurajarea unui vis. Cum? Prin exemplul lui George, un elev de 11 ani, îndrumat până recent de un profesor din programul Teach for Romania, care chiar dacă a avut posibilități limitate, și-a descoperit pasiunea și țelul cu ajutorul unui profesor dedicat și implicat 100%”, a sumarizat Iulia Pielmuș, CEO Teach for Romania, rezultatul experimentului social, adăugând că „lecția pe care profesorii noștri o predau în fiecare zi este că nu contează de unde vii, ci unde visezi să ajungi – pentru acest lucru există Teach for Romania”.

Cercetarea realizată cu ajutorul Cult Research vine să sublinieze rolul profesorului în viața unui elev și să susțină impactul Teach for Romania în contextul în care sistemul de educație și elevii au nevoie de profesori cu rol de mentori.

“Este clar că schimbarea societății atrage și o schimbare la nivelul percepțiilor față de educație. Participanții sunt conștienți de rolul profesorilor și chiar cred că aceștia ar trebui să fie modele pentru elevi, să îi îndrume, să le încurajeze creativitatea și să le cultive stima de sine și încrederea”, a adăugat Paul Acatrini, Cult Research.


Ultimele stiri
A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…

Meta și Google, găsite vinovate în procesul privind dependența tinerilor de rețelele sociale | AUDIO

Biletele de avion s-au scumpit de până la cinci ori în ultima lună din cauza creșterii prețului combustibilului…

Nu este o problemă în privința stocurilor de medicamente, dă asigurări ministrul Sănătății: „Cer apel la calm din…

Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Primarul general Ciprian Ciucu vrea comasarea unor instituții într-o singură structură care „să pună spațiul public la punct”.…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…

CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de…

Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…