Confidenţialitate


Te Deum, pe 1 Decembrie, în bisericile ortodoxe


Te Deum, pe 1 Decembrie, în bisericile ortodoxe

De Ziua Naţională a României, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mânăstireşti din ţară şi din străinătate va fi oficiată, după Sfânta Liturghie, slujba de Te Deum pentru eroii neamului românesc.

”Va fi oficiată slujba de Te Deum pentru eroii neamului românesc, care prin jertfa lor luminată de credința în Dumnezeu și dragostea de țară, au înfăptuit unitatea naţională a românilor în anul 1918.

În cinstea și memoria lor a fost edificată și Catedrala Națională din București al cărui hram este atât Înălțarea Domnului, Ziua eroilor, cât și Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul spiritual al României.

La Catedrala Patriarhală, slujba de Te Deum va fi săvârșită începând cu ora 12.00”, transmite Patriarhia Română.


Ultimele stiri
Sorana Cârstea – campioană la Transylvania Open. Ea a învins-o categoric pe Emma Răducanu

Ministerul Culturii: Zile la rând au fost semnale că se întâmplă ceva cu turnul Bisericii Reformate din Cehu…

S-a stins din viață actrița care a jucat în Arabela, serialul cehoslovac pentru copii, foarte popular în România,…

Mai mulți medici de la Spitalul de Recuperare din Borșa refuză să mai facă gărzi la Urgențe. Invocă…

O nouă formă de înșelăciune este sesizată tot mai des. Escrocii susțin că reprezintă instituții publice | VIDEO

Rețineri în cazul de corupție de la Primăria Sectorului 5. Mai mulți oficiali sunt acuzați de corupție în…

Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…