Confidenţialitate


Taximetriștii vor să protesteze în Piața Victoriei


Taximetriștii vor să protesteze în Piața Victoriei

Taximetriștii vor să protesteze în Capitală, în Piața Victoriei, săptămâna viitoare, timp de două zile, pe 13 si 14 decembrie, de dimineata până seara. Șoferii reclamă concurența neloială din partea unor servicii precum Uber sau Taxify. Cererea lor vine după ce luni, primarul general Gabriela Firea a anunțat că vrea să interzică asemenea servicii în Capitală. În opinia edilului, companiile în cauză oferă servicii ilegale de taximetrie.

Președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați, Vasile Ștefănescu, spune că proteste ar urmă să aibă loc în toată țara. Taximetriștii sunt nemulțumiți de faptul că servicii precum Uber sau Taxify nu practică activități de taximetrie autorizate.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Transportatorii recunosc faptul că au o problemă cu acei taximetriști care refuză curse pe motiv că distanță e prea mică sau care au mașini învechite. Prin urmare, Vasile Ștefănescu spune că împreună cu Primăria Capitalei vor fi stabilite reguli pe care trebuie să le respecte cei de la volanul taximetrelor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

După anunțul primarului general general de luni, a venit și reacția companiei Uber. Potrivit acesteia, serviciile de carsharing, de taxi și transportul în comun sunt soluții care pot duce la reducerea aglomerației și pot rezolva problemă parcărilor din București. Peste 350.000 de bucureșteni folosesc zilnic Uber prin intermediul aplicației și contribuie la bugetul public, anunță Uber. Compania precizează că vrea să discute despre viitorul industriei de transport împreună cu municipalitatea, dar și cu alți actori din industrie.


Ultimele stiri
Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează