Confidenţialitate


TAS: Medalia de bronz i se cuvine gimnastei Ana Maria Bărbosu, deoarece contestația sportivei americane a fost depusă după expirarea timpului regulamentar | AUDIO


TAS: Medalia de bronz i se cuvine gimnastei Ana Maria Bărbosu, deoarece contestația sportivei americane a fost depusă după expirarea timpului regulamentar | AUDIO

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a publicat motivarea deciziilor privind finala de la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris. TAS a explicat că medalia de bronz i se cuvine gimnastei Ana Maria Bărbosu, deoarece contestația depusă de sportiva americană a fost depusă după expirarea timpului regulamentar. În cazul Sabrinei Voinea – care a reclamat o depunctare pentru o ieșire din suprafața de joc infirmată de înregistrările video – comisia de la TAS a concluzionat că nu intră în competențele sale o astfel de analiză.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv subliniază că sarcina sa este de a se pronunța cu privire la lege și la dovezile pe care le are în față, iar în cazul gimnastei Ana Maria Bărbosu, ambele au fost foarte clare, adică regula de un minut și aplicarea ei. Practic, sportiva americană Jordan Chiles a depus contestația după depășirea timpului regulamentar de 1 minut.

Cronometrorul oficial a arătat că acea contestația a venit la 1 minut și 4 secunde după ce nota fusese afișată pe tabela de marcaj și niciuna dintre părți nu a contestat că nu s-ar fi întâmplat așa ceva.

În aceste condiții, Jordan Chiles a rămas cu nota inițială, dinaintea contestației, iar Ana Bărbosu a revenit pe locul 3. Comisia de la TAS menționează nu are rolul de atribui medalii sau de a stabili că trebuie să existe mai mulți beneficiari ai medaliei de bronz, așa cum a solicitat partea română.

În ceea ce privește situația Sabrinei Voinea, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a concluzionat că decizia de a aplica o penalizare de 0,1 nu intră în sfera de competențe a comisiei speciale și că nu își permite să se substituie arbitrelor. TAS amintește că decizia de a aplica o penalizare a fost afișată pe tabela de marcaj, împreună cu motivul acesteia și că antrenoarea Sabrinei Voinea ar fi putut contesta decizia privind penalizarea conform articolelor 3.1 și 4.1 din Codul de Punctaj al Federației Internaționale de Gimnastică, însă nu a făcut acest lucru.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a condamnat totodată ceea ce numește „declarații scandaloase” din presa americană, care a acuzat comisia TAS că este părtinitoare. Tribunalul de Arbitraj Sportiv amintește că niciuna dintre părțile implicate nu a contestat vreun membru al comisiei în timpul procedurii și orice critică ulteriorară la adresa membrilor comisiei este astfel lipsită de temei.

Sursa foto: Facebook / COSR

Citește și: Ceremonia la care Ana Maria Bărbosu primește medalia de bronz și-a schimbat ora


Ultimele stiri
Un bărbat responsabil de crearea unui post de radio care făcea propagandă legionară, plasat sub control judiciar pentru…

Cele două moțiuni simple împotriva ministrului de Interne și a ministrului Justiției au fost respinse în urma unor…

Cântăreţul britanic Chris Rea a încetat din viață la vârsta de 74 de ani. Printre cele mai cunoscute…

O propunere legislativă prin care să fie interzisă promovarea ideilor comuniste și a organizațiilor de acest fel, depusă…

Vremea se va răci de Sărbători. Ninsori așteptate în București și precipitații pe litoral | AUDIO

Constanța: Studenții cu dizabilități vor beneficia de anul viitor de condiții adaptate nevoilor lor: tastaturi Braille, dispozitive pentru…

Scumpiri de până la 35% la gaze naturale, de la 1 aprilie 2026. O schemă de ajutor pentru…

Președintele Nicușor Dan, după discuția cu magistrații: „Multe din lucrările care au fost sesizate, de dumneavoastră sau de…

Sistemele informatice ale companiei Apele Române, vizate de un atac cibernetic | AUDIO

200 de mineri de la Cariera Jilţ Nord protestează împotriva tăierii voucherelor de vacanță, un drept prevăzut în…