Confidenţialitate


TAROM introduce, pe 28 şi 31 mai, zboruri din Bucureşti spre Madrid şi Barcelona şi retur


TAROM introduce, pe 28 şi 31 mai, zboruri din Bucureşti spre Madrid şi Barcelona şi retur

Compania aeriană TAROM va introduce, în zilele de 28 şi 31 mai, zboruri din Bucureşti către Madrid şi Barcelona şi retur.

Pentru cursa Bucureşti – Madrid – Bucureşti, tariful este de 250 de euro, cu toate taxele incluse, precum şi un bagaj de mână de 10 kg şi un bagaj de cală de 23 kg, iar pentru Bucureşti – Barcelona – Bucureşti de 230 euro, conform informaţiilor postate pe pagina de Facebook a companiei.

TAROM precizează că zborurile sunt operate în condiţii speciale, sub incidenţa HG 394/18 mai 2020, iar din aceste considerente, pasagerii care vor fi acceptaţi la bordul aeronavelor trebuie să se încadreze în anumite categorii. Astfel, dinspre Spania spre România vor fi acceptaţi doar cetăţenii români care doresc repatrierea, iar dinspre România spre Spania pasagerii trebuie să fie cetăţeni spanioli sau să fie lucrători sezonieri cu contract de muncă ori lucrători din sectorul transporturilor, prevăzuţi în anexa nr.3, la comunicarea privind implementarea culoarelor verzi (“green lanes”), în temeiul orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor, în vederea protejării sănătăţii şi a asigurării disponibilităţii mărfurilor şi serviciilor esenţiale.


Ultimele stiri
Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO