Confidenţialitate


 Țările din G19 au ajuns la un compromis privind combaterea încălzirii globale


 Țările din G19 au ajuns la un compromis privind combaterea încălzirii globale

 

Părea că liderii lumii băteau pasul pe loc în privința încălzirii globale, după ce cancelarul german Angela Merkel a spus clar că poziția SUA în această privință, amenință progresele făcute în privința combaterii încălzirii globale.

Donald Trump a anunțat luna trecută că Washingtonul se retrage din Acordul de la Paris privind modificările climatice, semnat în 2015.

Ceilalți lideri ai G-20 au respins un apel al lui Trump de renegociere a acordului, spunând că ei cred că acordul este ”ireversibil”.

Potrivit surselor, președintele american Donald Trump a reușit să obțină acum din partea G-20 redactarea unui comunicat care ”ia act” de ieșirea SUA din Acordul de la Paris și îi permite să continue o politică divergentă privind climatul.

”Luăm notă de decizia Statelor Unite ale Americii de a se retrage din Acordul de la Paris”, ”Ne reafirmăm angajamentul puternic față de acordul de la Paris, îndreptându-ne rapid către aplicarea lui deplină”, se spune în declarație.

Președintele american, Donald Trump a stat izolat în timpul dezbaterii, subiectului referitor la modificările climatice.

Liderii europeni au avut întrevederi bilaterale în Hamburg.

Presedintele american Donald Trump s-a întâlnit cu premierul britanic Theresa May, și a spus că un acord de comerț între SUA și UK va fi semnat în curând, în condițiile în care Marea Britanie este cu un picior înafara UE.

Între timp, discuțiile dintre președintele francez Emmanuel Macron, cel american, Donald Trump și câțiva alții privind schimbările climatice au întârziat întâlnirea dintre Macron și Putin.

Înafara ușilor summitului, pe străzile din Hamburg protestarii au incendiat mașini și suprmarketuri, iar poliția a fost nevoită să folosească tunurile cu apă pentru a –i opri. 200 de polițiști au fost răniți și peste 200 de oameni arestați în 4 zile de proteste.

Ivanka Trump și-a înlocuit tatăl la masa discuțiilor cu liderii lumii


Ultimele stiri
Tulcea: O echipă specializată a MApN verifică zona Ceatalchioi, după detectarea unei drone în spațiul aerian național

Comisia Europeană cere statelor UE să reducă consumul de gaze și electricitate, pentru a opri creșterea prețurilor înainte…

Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează