Confidenţialitate


Tarifele de roaming între România și Republica Moldova vor scădea | AUDIO


Tarifele de roaming între România și Republica Moldova vor scădea | AUDIO

Guvernele celor două țări au semnat în ședința comună de astăzi un acord în acest sens. Reducerea nu va fi, însă, imediată, fiind nevoie de implicarea operatorilor de telefonie din cele două țări.

Premierul Moldovei, Natalia Gavrilița, a spus că serviciile de roaming între cele două țări se vor reduce drastic.

„Acestea urmează să se ieftinească semnificativ. E vorba despre reducerea drastică a tarifelor pentru apeluri primite și servicii de internet și eliminarea tarifului de roaming”, a spus Natalia Gavrilița.

Premierul român, Nicolae Ciucă, a fost, însă, mai rezervat.

„Chiar dacă acordul de azi nu echivalează cu reducerea imediată a costurilor de roaming, documentul ne oferă instrumente pentru atingerea acestui obiectiv”, a spus Nicolae Ciucă.

Cele două Guverne nu au pus încă la dispoziție termenii exacți ai acordului semnat vineri cu privire la reducerea tarifelor de roaming. Dar, potrivit guvernului de la Chișinău, pentru apelurile efectuate în roaming din România în Republica Moldova, tarifele vor scădea de cel puțin 10 ori. În prezent, un apel din România în Republica Moldova costă 1,19 euro/minut. Iar trimiterea unui sms – 0, 42 de euro.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Ministrul Finanțelor analizează taxele pe salarii: „Toți ne spun că impozitarea muncii este foarte ridicată” | AUDIO

Autor: Liliana Nicolae

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…

Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează