Confidenţialitate


Tăriceanu: Soluția optimă pentru rezolvarea crizei este un premier independent


Tăriceanu: Soluția optimă pentru rezolvarea crizei este un premier independent

Conducerea ALDE nu a propus un nume de premier la consultările de miercuri cu președintele Klaus Iohannis, dar Călin Popescu Tăriceanu susține că un premier independent ar duce la rezolvarea crizei politice.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a declarat miercuri, la finalul consultărilor avute cu președintele Klaus Iohannis, că este din ce în ce mai clar că nu se poate contura o majoritate nici în jurul PNL, nici al PSD.

„Suntem într-un impas în care se vede din ce în ce mai clar că nu există posibilitatea configurării unei majorităţi, nici în jurul PNL şi nici de cealaltă parte. De aceea, soluţia optimă într-o astfel de situaţie este un premier independent care să conducă un Guvern însărcinat cu organizarea alegerilor la termen, deci nu anticipate”, a spus Tăriceanu.

Acesta a subliniat că liberalii nu pot conta pe votul ALDE pentru o altă învestire, pentru că au „încălcat flagrant” acordul politic, prin „racolări” din partid.

„Având în vedere încălcarea flagrantă şi vădită a acordului politic pe care l-am semnat cu domnul Orban înainte de învestirea sa ca prim-ministru, în luna noiembrie, în care specifica, în mod explicit, că sunt interzise racolările de parlamentari, aleşi locali şi alţi membri între partidele noastre, nu mai putem să-i acordăm, încă o dată, încrederea”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta a mai spus că ALDE nu a venit cu o propunere de premier, fiindcă partidul său are o reprezentare scăzută, dar că susţin pentru această funcţie o persoană „de prestigiu”.

Întrebat dacă Raed Arafat ar fi potrivit, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns că „dacă avem coronavirus, nu înseamnă că punem un medic premier”.

Klaus Iohannis a chemat, miercuri, partidele la consultări pentru desemnarea unui nou premier, după ce Ludovic Orban şi-a depus mandatul de premier desemnat.


Ultimele stiri
România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…