Confidenţialitate


Tăriceanu: Gabriel Oprea nu și-a depus încă demisia din Senat


Tăriceanu: Gabriel Oprea nu și-a depus încă demisia din Senat

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că senatorul Gabriel Oprea nu și-a depus încă demisia din Senat. Declarația lui Tăriceanu a fost făcută în jurul orei 13.00.

”Aşteptăm astăzi până la ora 18.00”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Șeful Senatului a precizat că dacă acest lucru nu se va întâmpla până luni la ora 18.00, marţi dimineaţă se va discuta în Comisia juridică solicitarea lui Gabriel Oprea de reluare a votului în cazul său. ”Mâine până la finalul programului va fi dat un vot”, a mai spus Tăriceanu.

Potrivit Regulamentului Senatului, senatorii pot demisiona prin cerere scrisă care este adresată preşedintelui camerei.

Apoi, în ședința de plen, preşedintele Senatului întreabă senatorul dacă își menține decizia. Dacă răspunsul este afirmativ, ori dacă senatorul nu se prezintă pentru a răspunde,  cu toate că a fost înştiinţat, locul rămâne vacant.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a scris, vineri, pe Facebook, că nu se ascunde în spatele niciunei imunităţi şi, la fel ca şi familia Gigină, doreşte adevărul despre acel accident, astfel că demisionează din Senat.

”Nu mă ascund în spatele niciunei imunităţi şi, la fel ca şi familia Gigină, doresc adevărul despre acel accident. Înţeleg că sunt opinii juridice divergente cu privire la posibilitatea reluării votului. Prin urmare, ca să nu mai existe vreo îndoială, vă anunţ că demisionez din Senatul României”, a scris vineri Gabriel Oprea pe pagina sa de Facebook.

 

 


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul pe 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO