Confidenţialitate


Târgu-Jiu: Minerii au renunțat la protestul din fața sediului Complexului Energetic Oltenia


Târgu-Jiu: Minerii au renunțat la protestul din fața sediului Complexului Energetic Oltenia

UPDATE: Minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia au renunțat la protest, după ce ministrul Energiei, Virgil Popescu i-a invitat marți la București.

La ora 16,00 este programată întâlnirea unei delegații sindicale de la complexul energetic Oltenia cu ministrul, la sediul Ministerului Energiei. Lista cu revendicări a fost transmisă de la Gorj iar minerii au decis să întrerupă greva foamei pana când vor vedea clar aceste discuții. În cazul în care nu vor fi multumiți de aceste negocieri, minerii au anunțat că vor relua protestul.

Știrea inițială: Cei peste 100 de mineri și energeticienii din cadrul companiei aflate în subordinea Ministerului Energiei au anunțat că întrerup lucrul pentru că problemele lor nu sunt auzite de cei de la Guvern.

De aproape o lună își strigă revendicările în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu, fără să întrerupă activitatea de producție, dar n-au fost băgați în seamă. De aceea, au recurs la această măsură.

Doi lideri de sindicat au intrat de astăzi în greva foamei. Liderii sindicali îi cer ministrului Energiei să dea asigurări că Mineritul din Oltenia va avea viitor. În plus, solicită să fie aprobat un proiect de reducere a vârstei de pensionare în minerit și energie, de la 65 la 55 de ani. Ei îl acuză pe Virgil Popescu, ministrul Economiei, că tratează cu superficialitate problemele angajaților Complexului Energetic Oltenia.

  • Gabriela Mladin

Ultimele stiri
Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…