Confidenţialitate

Târgu Jiu: Copiii de la o grădiniță sunt lăsați să intre doar cu o declarație semnată de părinți. Trebuie să își asume riscul unui cutremur

Părinții unor copii de la o grădiniță din Târgu Jiu au fost puși să-și asume riscurile unui cutremur dacă aduc copiii în unitatea de învățământ. Ei au primit formulare și  pe propria răspundere își pot lăsa copiii în clădire.

Copiii care învață la grădinița cu program prelungit “Constantin  Brâncuși” din Târgu Jiu sunt primiți în clădire doar dacă părinții vin și cu formularul semnat prin care își asumă răspunderea în cazul unui cutremur.

Conducerea grădiniței a trimis părinților documentele prin care declară, pe propria răspundere, că își asumă riscurile la care este supus copilul în cazul unor cutremure, având în vedere activitatea  seismică existentă în Gorj.

Altfel, copiii nu sunt primiți în clădire.

Conducerea grădiniței susține că au fost părinți care nu au unde să-și lase copiii și au existat solicitari din partea părinților pentru a-i lasă în unitate pe timpul zilei.

Unii părinți sunt revoltați de această solicitare pentru că, spun ei, nu cunosc situația clădirii, dacă aceasta prezintă risc la cutremur.

Cei de la Inspectoratul Școlar susțin că riscurile în caz de cutremur nu pot fi asumate de părinți și că doar școala își asumă dacă ia toate măsurile de siguranța pentru copii.

În Gorj, de 8 zile se înregistrează permanent mișcări seismice, dar intensitatea lor nu depășește magnitudinea de 4, după cutremurele de 5,2 și 5,7 înregistrate la începutul săptămânii trecute.

Situația din județul Gorj, unde părinții au fost puși să semneze declarații pe propria răspundere  prin care își asumă riscurile în cazul unui cutremur, atrage critici dure din partea asociațiilor de părinți.

Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, la Europa FM:

„Acum înțeleg că s-a cerut acordul părinților să-și ducă copiii într-o școală sau într-o grădiniță cu risc seismic. Nu pot să cred că cineva poate să înmâneze o astfel de adresă unui părinte și la fel nu pot să cred că un părinte poate să-și dea acceptul pe o astfel de listă. Eu stau și mă întreb ce minte poate să aibă un astfel de manager, dacă vorbim de managerul unității de învățământ, să trimită o astfel de listă către părinți și mă întreb mai departe ce părinte ar semna o astfel de listă. De dragul de a ne acoperi de hârtii ne punem în pericol viețile propiilor copii?”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

O listă cu școlile care funcționează în clădiri cu risc seismic nu este suficientă, spune Iulian Cristache. Alături de situația actualizată, este nevoie și de un pachet de măsuri pentru remedierea cât mai rapidă a situației:

„Simpla prezență a unei liste, fără a veni la pachet cu niște măsuri pe care trebuie să le ia urgent, fie că vorbim de autoritatea locală fie că vorbim de intervenșia de la nivel central nu vom rezolva, vom crea doar o situație de panică. Într-adevăr trebuie să se facă o echipă, să se trimită nite experți, eu vă spun că am mai avut o discuție cu Ministerul Educației care mi s-a garantat că vor fi trimiși experți în județ astfel încât lucrurile să se miște cât mai repede.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: Un profesor de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Reșița cerea 600 de euro mită pentru a le oferi studenților notă de trecere la examene