Confidenţialitate


Tanara care si-a pierdut bratul intr-un accident rutier da din nou in judecata CNADNR


Tânăra care şi-a pierdut braţul drept într-un accident produs pe un drum din Braşov dă din nou în judecată Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Georgiana Ghegeliu a primit un milion de euro despăgubire, în urmă cu mai puţin de o lună, iar acum cere încă două milioane de lei.

Avocatii fetei au depus o noua cerere pentru acordarea de daune, la Tribunalul Constanța, pe 2 iulie. De data aceasta, tanara cere două milioane de lei despăgubiri materiale.

Mai exact, este vorba de contravaloarea unor proteze.

CNADNR a plătit, luna trecută,despăgubirea de un milion de euro obţinută în instanţă de tânăra care, în 2006, şi-a pierdut o mână după un accident rutier.

Banii au fost daţi dintr-un fond de litigii pe care compania îl are la dispoziţie şi care se ridică la aproape 50 de milioane de lei.

Accidentul a avut loc acum 8 ani pe drumul National 1.

Autoturismul în care se afla victima a lovit un parapet metalic de pe marginea drumului, un fragment din acesta a străpuns portiera dreaptă a maşinii şi i-a intrat tinerei în mână.

Aceasta a fost dusă atunci la spital, unde i-a fost amputat braţul drept.


Ultimele stiri
Șeful DSU, Raed Arafat: În ceea ce privește prevenirea unui accident nuclear, avem încă vulnerabilități care trebuie remediate…

Ce poate face statul pentru românii aflați în zonele afectate de conflict. Pot fi organizate zboruri de repatriere…

O rachetă balistică lansată din Iran, care se îndrepta către Turcia, a fost neutralizată de apărarea aeriană a…

Negocierile dintre conducerea Complexului Energetic Oltenia și sindicaliști au eșuat. Jumătate dintre angajați vor continua protestele | AUDIO

Cum văd românii posibilitatea ca România să intre sub umbrela nucleară a Franței: „Este o temă care ar…

Tribunalul București admite cererea lui Dan Voiculescu de rejudecare a dosarului ICA | AUDIO

Senatul a adoptat astăzi proiectul de lege care stabilește cadrul juridic pentru înființarea Serviciului Național de Comunicare Electronică…

Liderii coaliției au decis ca proiectul de buget pentru 2026 să fie transmis Parlamentului săptămâna viitoare | AUDIO

Șeful Pentagonului anunță că un submarin american a lovit o navă iraniană în Oceanul Indian: „Este pentru prima…

Patru zboruri care îi aduc pe români în țară din zonele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu sunt…