Confidenţialitate


Sute de oameni, la parastasul de 40 de zile de la moartea Regelui Mihai


Sute de oameni, la parastasul de 40 de zile de la moartea Regelui Mihai

Sute de oameni s-au strâns, sâmbătă, la Mănăstirea Curtea de Argeş, unde are loc parastasul de 40 de zile de la moartea Regelui Mihai I al României.

Slujba de pomenire este oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului, în vechea catedrală episcopală şi regală ctitorită de Neagoe Basarab.

La ceremonia religioasă participă, printre alţii, Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, principele Radu, dar şi nepotul regelui, Nicholas Medforth-Mills.

După încheierea slujbei va fi rostită o rugăciune la mormântul Regelui Mihai I, aflat în pridvorul noii catedrale arhiepiscopale şi regale, ridicată la intrarea în curtea mănăstirii.

Momentul va fi unul privat, în interiorul catedralei având acces doar familia regală.

Măsurile de ordine şi siguranţă publică sunt asigurate de efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş şi de poliţişti.

Regele Mihai I a murit pe 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia, la vârsta de 96 de ani.

Pe 16 decembrie 2017 a fost înmormântat în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.


Ultimele stiri
Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează