Confidenţialitate


Sute de mii de ouă cu origine falsificată, vândute în România | AUDIO


Sute de mii de ouă cu origine falsificată, vândute în România | AUDIO

Sute de mii de ouă cu origine falsificată au fost vândute pe piaţa românească. Acestea veneau din Bulgaria și Macedonia, spune vicepreședintele Autorității Sanitar-Veterinare din România. Într-un interviu pentru Agerpres, acesta susține că o întreagă filieră care acționa în mai multe state europene a fost identificată și eliminată.

Ouăle intrau în țară cu ștampilă de la o fermă din Grecia. Dar ele proveneau din Bulgaria și Macedonia, din zone greu de identificat. Este un fals grosolan, spune Mihai Ponea, vicepreședintele ANSVSA, pentru că nu se poate verifica originea.

Aceste ouă pot proveni din zone cu restricţii de gripă aviară sau de salmoneloză, explică acesta pentru Agerpres. Sute de mii de astfel de ouă au fost vândute și în România, mai spune Mihai Ponea, care dă asigurări că acestea au fost eliminate de pe piață.

Autoritățile din România, împreună cu cele elene, au intrat pe o filieră de falsificare a ouălor care acționa în cel puțin 4 state europene și au demarat o anchetă. Autoritățile verifică și dacă mai există filiere similare care să pună pe piață produse alimentare sub standardele europene.

Sursa Foto: Pixabay

Citește și: Olanda: Un hacker a reușit să creeze un certificat verde valid pentru o persoană cu vârsta de 121 de ani, care se numește Adolf Hitler | AUDIO

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Spania: Premierul Pedro Sánchez convoacă alegeri anticipate. Scrutinul va avea loc pe 29 noiembrie

Ce înveți despre somn abia după ce pleci de acasă la facultate (P)

Brazilia: Flavio Bolsonaro, fiul lui Jair Bolsonaro, îl devansează pe actualul președinte în primul tur al alegerilor prezidențiale

Călin Georgescu va fi scos din arest pentru a participa la perchezițiile informatice efectuate de anchetatori. Socrul său,…

România întâlnește Suedia în al patrulea meci din Liga Națiunilor. Tricolorii nu au niciun punct după primele trei…

Cercetările privind hormonii care reglează apetitul, printre favoritele pentru Premiul Nobel pentru Medicină | AUDIO

Whisky-ul scoțian, trimis în spațiu. Cercetătorii vor să afle dacă se poate matura mai repede pe orbită

Netanyahu a solicitat o analiză a măsurilor de securitate pentru zborurile internaționale către Israel, după incidentul de la…

România și Polonia spun că nu mai pot ajuta Ucraina să-și exporte cerealele. Tánczos Barna: „Interesul pentru propriii…

Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări. Va fi încă o desemnare de premier, după trei…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează