Confidenţialitate


Suspiciuni de TBC la o creșă din București


Suspiciuni de TBC la o creșă din sectorul 1 al Capitalei. Primăria Sectorului 1 anunță că ample investigații medicale sunt în curs la creșa de pe strada Vrancei.

Până acum a fost confirmat un caz de TBC la una dintre infirmiere, care a fost deja internată la Institutul Marius Nasta.

Conducerea unității anunță că s-au înregistrat suspiciuni de TBC și la doi copii înscriși.

La scurt timp după confirmarea bolii la infirmieră, conducerea creșei a anunțat că toți copiii, dar și personalul vor fi supuși unor investigații medicale.

Copiilor de la grupa unde lucra infirmiera li s-a făcut radiografie pulmonară și examen IDR. La o parte dintre aceștia rezultatul IDR a ieșit pozitiv, însă acest lucru nu înseamnă automat că au TBC.

Investigațiile medicale vor continua până la stabilirea unui diagnostic final, anunță conducerea creșei, care a precizat că toți copiii au fost vaccinați contra TBC la naștere, ceea ce le conferă protecție până la vârsta de aproximativ doi ani.

În plus, conducerea creșei a solicitat Direcției de Sănătate Publică București să facă în acest weekend o dezinfecție la creșa de pe strada Vrancei. La această creșă din zona Griviței a Capitalei sunt înscriși 178 de copii. La grupa la care au apărut suspiciuni de TBC sunt înscriși 13 micuți.


Ultimele stiri
Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Aceste instrucțiuni vizează…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…

Primarul Sectorului 4 cere ca plata apei calde și a căldurii să depindă de temperatura la care acestea…