Confidenţialitate


Suspiciuni de frauda la Primaria din Tandarei


Ancheta procurorilor îi vizează, printre alţii, pe primarul oraşului, Cristian George Roman, şi pe şeful Biroului de Achiziţii Publice din Primăria Ţăndărei, Costică Ionescu.

Cei doi au calitatea de suspecţi în dosar şi vor fi cercetaţi pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.

Anchetatorii spun că au dovezi care arată că cei doi au încheiat, în mod ilegal, mai multe contracte de proiectare şi execuție a unor lucrări la drumuri.

Edilul şi şeful Biroului de Achiziţii ar fi plătit din bani publici pentru lucrări care în realitate nu au fost efectuate.

Pentru a da o aparenţă de legalitate acestor contracte şi pentru a disimula faptele, cei doi au falisificat, ulterior, mai multe documente.

În acest dosar mai sunt cercetați și unii reprezentanţi ai firmelor cu care au fost încheiate contractele.

Mai multe persoane au fost deja ridicate şi duse la audieri la sediul Parchetului Tribunalului Ialomiţa.

Cristian George Roman a fost ales primar în anul 2012 pe listele Uniunii Social-Liberale, el fiind vicepreşedinte al PSD Ialomiţa.


Ultimele stiri
Limita de alcool pentru șampania franțuzească a fost crescută temporar. Căldura extremă a determinat o concentraţie mai mare…

Investigație Deutsche Welle: Un profesor de dansuri latino ar fi recrutat oameni pentru a comite atacuri în mai…

Incendiu la o hală din municipiul Brașov. Flăcările au cuprins două service-uri auto, o stație ITP și o…

Lecţii gratuite de prim ajutor, în Piaţa Universităţii din Capitală. Se vor prezenta tehnici de intervenţie în situaţii…

Începutul de an școlar începe cu o întrebare simplă „Cum a fost la școală?” și puterea micilor conversații…

Protest al transportatorilor rutieri din Serbia și Muntenegru, pe durata nederminată. Cer Uniunii Europene un regim special pentru…

Profesorii îşi pot depune dosarele pentru ocuparea funcţiilor de director sau director adjunct. Sunt peste 7.800 de posturi…

Summitul European dedicat Regiunii Arctice / Preşedintele Nicuşor Dan a discutat cu cancelarul german Friedrich Merz. Între subiecte,…

Festivalul de Film de la Veneţia 2026: Filmul “Eu contez”, regizat de Alina Şerban, recompensat cu Premiul publicului…

Incursiune cu drone în județul Botoșani. A fost emis un mesaj Ro-Alert



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează