Confidenţialitate


Incursiune cu drone în județul Botoșani. A fost emis un mesaj Ro-Alert


Incursiune cu drone în județul Botoșani. A fost emis un mesaj Ro-Alert

UPDATE 17:25 – Sâmbătă, 12 septembrie, Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova au informat Ministerul Apărării Naționale că o dronă a traversat spațiile aeriene ale celor două state, îndreptându-se către zona de NE a României.

Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației.

Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Botoșani, fiind transmis un mesaj RO-Alert, la ora 16.20.

În același interval, prin Serviciul Unic de Urgență 112 a fost semnalată prezența unei drone deasupra localității Știubieni, județul Botoșani.

În urma recunoașterilor efectuate de forțe ale MAI, a fost identificat un obiect zburător prăbușit, în zona localității Botoșenița Mare, județul Suceava, într-un lan de porumb. În urma impactului s-a produs un incendiu de mici dimensiuni și s-a format o cavitate cu diametrul de aproximativ 1 m și adâncimea de 30 cm. Nu au fost înregistrate victime.

O echipa pirotehnică a SRI se deplasează la fața locului pentru evaluarea situației.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un mesaj RO-Alert privind o „posibilă incursiune de drone” a fost emis în după-amiaza de sâmbătă, în Botoșani.

Locuitorii sunt sfătuiți să își păstreze calmul și să se adăpostească în spații protejate, se arată în mesajul transmis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

În situația în care în apropiere nu există un adăpost, oamenii sunt încurajați să rămână în interiorul locuințelor, departe de ferestre și pereții exteriori.

Vă reamintim, cu câteva zile în urmă o altă dronă a survolat județul Botoșani, dar s-a prăbușit în Republica Moldova.


Ultimele stiri
Maramureș: Femeie împușcată mortal în Cvasnița. Un vânător ar fi confundat-o cu un mistreț | AUDIO

Reforma administrativ-teritorială continuă să atragă critici. Federația Sindicatelor din Administrație reclamă lipsa de dialog a guvernului: „Orice reformă…

România în Direct. 700.000 de Euro furați din vamă. Avem hoția în sânge?

Nava lovită de drone în largul coastei bulgare a Mării Negre s-a scufundat. România, Bulgaria și Turcia au…

Fanii lui André Rieu din România au motive de bucurie: „Regele valsului” revine în 2027 pe scena BT-Arena…

Tichetele de masă ar putea crește la 50 de lei. Un proiect de lege depus la Senat prevede…

Motorina va rămâne scumpă și în 2027. Comisia Europeană discută cu rafinăriile europene pentru creșterea producției | AUDIO

Accident feroviar Spania. MAE anunță că un cetățean român a fost rănit

Atac cibernetic de amploare în Republica Moldova. Datele a peste 700.000 de moldoveni ar fi fost accesate de…

Justiţia sârbă va redeschide dosarul prăbuşirii acoperişului gării din Novi Sad | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează