Confidenţialitate


Suspectul de crimă din Caracal, arestat preventiv


Suspectul de crimă din Caracal, arestat preventiv

Suspectul principal în cazul adolescentei sechestrate la Caracal a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, duminică, sub acuzațiile de viol și trafic de minori.

Tribunalul Dolj este instanța care a decis arestarea preventivă a lui Gheorghe Dincă, după ce suspectul a fost reținut pentru 24 de ore în această dimineață.

În casa lui, anchetatorii a fost găsit un bidon cu resturi umane și bijuterii în special inele, care i-ar fi aparținut Alexandrei.

Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgență 112, anunțând că este sechestrată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicații Speciale nu a reușit o locație exactă, ci o arie de căutare, polițiștii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.

Pe de altă parte, avocatul din oficiu al suspectului a declarat că Gheorghe Dincă a spus că oasele găsite nu sunt oase de natură umană.

El justifică faptul că în zilele respective a fost plecat la piață dimineață, apoi a revenit la domiciliu, unde a lucrat, dezmembrând fier.

Despre bijuterii spune că sunt fake-uri, că le colecționa și că aparţin soției dânsului.

Referitor la apelul la 112, care s-a dat de pe telefonul său, suspectul nu a dat nici un fel de explicaţii – a mai spus avocatul din oficiu al lui Gheorghe Dincă.


Ultimele stiri
Două nave de marfă, lovite de drone în Marea Neagră, în apele Bulgariei. Una s-a scufundat, iar cealaltă…

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi: Trebuie să ne pregătim pentru o iarnă cu preţuri foarte…

Rusia: Suspiciune de ciumă în Siberia, după moartea unei angajate a Institutului de Cercetare Anti-Pestă. Zeci de persoane…

Stare de urgență în statul New York ca urmare a izbucnirii unui focar de rujeolă | AUDIO

Preotul și stareța de la Mănăstirea Sfintei Cruci, care l-au numit pe Georgescu „președinte ales”, sancționați de Episcopia…

Poliția din Elveția anchetează o rețea de fraude telefonice care ar avea legături cu call centere din Ucraina

Turcia și Pakistanul vor trimite trupe în Arabia Saudită, în baza unui nou acord de apărare reciprocă

Călin Georgescu, adus la DIICOT pentru a participa la percheziția informatică. Cristela Georgescu, audiată în același dosar

Violențe la protestele elevilor din Belgia. Manifestanții au distrus stații de autobuz și au declanșat incendii pe stradă…

Dolj: O nouă amendă pentru ferma Black Angus asociată afaceristului Gigi Nețoiu. Funcționează fără autorizație într-o zonă inundabilă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează