Confidenţialitate


Suspectat de corupţie, director RA-APPS a fost reţinut


Directorul Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a fost reţinut.

Gabriel Surdu este suspectat de corupţie. Potrivit procurorilor DNA, şeful RA-APPS i-ar fi cerut fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, să-i faciliteze firmei sale, pe care o conducea din umbră printr-un intermerdiar, acordarea unui contract public.

Şpaga s-ar fi ridicat la 75.000 de euro.

Orele trecute, sediul regiei a fost percheziţionat.

“Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2013 — 2014. În cursul zilei de 29 aprilie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate în municipiul București și județul Prahova, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, potrivit unui comunicat DNA.


Ultimele stiri
Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…