Confidenţialitate


Summitul G8 de la Soci a fost anulat


Liderii G7, reuniți la Haga, au luat această decizie ca o reacție la hotărârea Rusiei de anexare a regiunii Crimeea.

La solicitarea preşedintelui american Barack Obama, liderii G7 vor analiza posibilitatea excluderii Rusiei, admisă în această organizaţie în 1998.

Liderul de la Casa Albă și-ar dori ca acest lucru – excluderea Rusiei din grupul ţărilor puternic industrializate – să apară în declarația formulată după summitul de la Haga.

‘Noi nu ne agățăm de acest format și nu ar fi o mare tragedie dacă nu ar mai exista G8’ – a fost răspunsul ministrului rus de externe Serghei Lavrov.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat în această dimineaţă că ţara sa intenţionează să continue legăturile cu statele din G8 la toate nivelurile.

În Crimeea, între timp, reprezentantul preşedintelui ucrainean în peninsulă și-a dat demisia.

Este nemulţumit de pasivitatea autorităţilor de la Kiev în legătură cu situaţia din această regiune.

‘Îmi dau demisia din funcţia de reprezentant al preşedintelui ucrainean. Mi-e rușine că sunt implicat în această situaţie’ – a declarat oficialul.

Pe de altă parte, tătarii din Crimeea vor să organizeze un referendum pentru a-şi defini poziţia, după anexarea regiunii de către Rusia.

Apartenenţa teritorială a peninsulei nu va fi abordată, ci mai degrabă ‘formele de co-existenţă’, susține liderul comunităţii tătare.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează