Confidenţialitate


Summit NATO Varșovia: 5.000 de militari NATO, detașați în România


Summit NATO Varșovia: 5.000 de militari NATO, detașați în România

Decizii importante vor fi luate la summitul NATO care are loc zilele acestea la Varșovia, capitala Poloniei. Este summitul cu numărul 27 de la înființarea alianței în 1949. România este membră a organizației din 2004.

Cele mai importante decizii vizează întărirea apărării în estul Europei, inclusiv în România, măsuri dispuse după ce Rusia a anexat Peninsula Crimeea în 2014.

Este vorba despre trimiterea de trupe și echipamente militare începând de anul viitor, în vederea descurajării unui eventual atac.

Liderii celor 28 de state membre vor oficializa decizii deja negociate și adoptate de miniștrii Apărării.

Cele mai importante: trimiterea a patru batalioane, adică până la 4.000 de militari americani, britanici, canadieni și germani în Polonia și în țările baltice care se tem de un atac al Rusiei.

O altă decizie: înființarea unei brigăzi formate din 3.000 până la 5.000 de militari NATO în România, după cum a anunțat deja luni, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

2.000 de miliari români vor forma aproape jumătate din efectivele necesare înființării acestei brigăzi.

Nu se știe deocamdată, din ce țări vor proveni militarii străini care vor veni la noi, dar România negociază cu patru state aliate.

Bulgaria s-a oferit să contribuie cu 400 de militari, iar Polonia ar putea și ea să trimită trupe la noi.

România ar putea beneficia din 2017 de o bună parte din cele peste 3 miliarde de euro aprobate de Congresul SUA pentru a fi investite în apărarea din Europa, după cum au declarat pentru Europa FM surse din cadrul NATO.

În schimb, guvernul va trebui să aloce 2% din PIB Armatei.

Un anunț în acest sens ar putea veni la acest summit chiar din partea liderului de la Casa Albă, Barak Obama.

Cât privește propunerea României de înființare a unei baze navale la Marea Neagră, sub umbrela NATO, formată din facilități ale aliaților riverani, adică ale României, Bulgariei și Turciei, decizia aliaților a fost să amâne pentru moment un anunț.

În schimb, până la sfârșitul lunii septembrie,  miniștrii Apărării din NATO urmează să vină cu propuneri  privind condiţiile desfăşurării unor exerciţii navale comune în Marea Neagră.

Nu în ultimul rând, odată cu acest summit, România are un nou plan, mai amplu, de contingență.

Este vorba despre planul care spune clar, în amănunt, cine, cu ce și când ne ajută în caz de atac. Documentul este strict secret.

 


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”